INTERVIU | Uimitoarea viaţă a lui «De Niro de Buzău»! Vasile Calofir a dormit patru luni cu boschetarii în Gara de Nord
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Supranumit “De Niro de Buzău” sau “actorul cu o mie de feţe”, ultimul elev al maestrului Dem Rădulescu a fost călit de viaţă pentru orice rol. A plecat de acasă la 21 de ani, hotărât să devină actor, având la el doar un tricou, ceva pâine şi caş, toate puse într-o geantă, dar s-a oprit pentru patru luni în Gara de Nord.
Oamenii străzii i-au devenit prieteni, peroanele - casă. Vasile s-a spălat la cişmea, a muncit ca zugrav şi a cărat bagajele călătorilor de fiecare dată când a fost solicitat. Aşa a arătat începutul călătoriei lui spre idealul pentru care pornise la drum.
Cuprins:
- Libertatea: Ai copilărit la ţară. Nu-ţi sunt străine săpatul, prăşitul şi culesul viilor. Cum îţi aminteşti vremurile acelea?
- Ai o poveste de viaţă uimitoare. Ai supravieţuit locuind în gară, ai zugrăvit, te-ai spălat la cişmea, ai stat alături de boschetari. Şi tot nu te-ai întors acasă...
- De atunci, ai mai trecut prin Gara de Nord? Ce-ai simţit când ai revenit acolo?
- Înainte să ajungi la Teatrul Naţional ca actor, ai lucrat ca tehnician acolo. Cum a fost acea perioadă?
- Cum eşti privit de foştii colegi care lucrau ca tehnicieni la TNB?
- Chiar iubeşti aşa de mult România? Ai declarat că nu te-ai muta de aici...
- Ai fost student în ultima clasă pregătită de maestrul Dem Rădulescu.
- Câştigi bine din actorie?
- De unde “De Niro de Buzău”?
- Eşti un burlac convins?
- Cinematografia ori teatrul, ce te atrage mai mult?
- Vasile Calofir
Libertatea: Ai copilărit la ţară. Nu-ţi sunt străine săpatul, prăşitul şi culesul viilor. Cum îţi aminteşti vremurile acelea?
Vasile Calofir: Da, sunt născut la ţară şi tot acolo am şi copilărit! O copilărie fericită şi trăită cât zece. De mic am mers cu animalele la câmp şi am reuşit întotdeauna să împletim un program liber cu cel de şcoală, care era destul de riguros. Orice ar fi fost, şcoala nu trebuia scăpată din vedere! Săpat, prăşit, muls vaca, ei... toate aceste lucruri se petrec la ţară precum respiri, dacă nu faci toate chestiile astea, nu eşti în rândul lumii! Nu scapi! Sigur, acum nu mai am antrenament, dar încă pot să mulg vaca şi să prăşesc! Îmi era tare drag să fac treburile astea aşa cum trebuie. Şi mi-a rămas reflexul de a duce totul la bun sfârşit!
Ai o poveste de viaţă uimitoare. Ai supravieţuit locuind în gară, ai zugrăvit, te-ai spălat la cişmea, ai stat alături de boschetari. Şi tot nu te-ai întors acasă...
Am locuit patru luni în gară! Acolo am lăsat amintiri pe care nu le voi uita niciodată, pentru că atunci începea să se creioneze visul de a mă face actor! Sincer, nu-mi dau seama cum am rezistat, de fapt nu-mi dau seama cum a trecut tot acel timp! Însă nu era neapărat o chestiune de a rezista, aveam în suflet un vis care începuse să încolţească şi care avea să se împlinească.
De atunci, ai mai trecut prin Gara de Nord? Ce-ai simţit când ai revenit acolo?
Mai trec prin gară. Zâmbesc de fiecare dată, pentru că aş retrăi oricând acele momente fabuloase, teama şi speranţa necunoscutului, că nu ştiam dacă visul meu se va întâmpla şi când! De fapt, pentru mine era un “start-up” incredibil, nu aveam de unde să ştiu ce va urma.
Înainte să ajungi la Teatrul Naţional ca actor, ai lucrat ca tehnician acolo. Cum a fost acea perioadă?
Mie îmi pare interesant să faci aproape toate muncile în Teatrul Naţional până să ajungi să urci ca actor pe scena unde făceai orice altceva, numai actorie nu! Mi-am imaginat de multe ori cum ar fi, cred că de câteva mii de ori, fără să exagerez. Am avut o perioadă în care am şi locuit în TNB şi, rămânând peste noapte singur cuc în tot teatrul, păşeam pe scenă, aprindeam luminile şi mă comportam precum cel mai mare actor din lume, spunând poezii sau texte ori chiar improvizând personaje pe care le ştiam foarte bine. Nu se poate povesti ce sentimente am trăit! Visam cu ochii deschişi că, într-o bună zi, voi fi actorul Vasile Calofir.
Cum eşti privit de foştii colegi care lucrau ca tehnicieni la TNB?
Relaţia e aceeaşi! Dacă ar fi fost altfel, ar fi însemnat că eu m-am schimbat între timp, iar asta nu s-a întâmplat. Vasile e un om şi abia apoi un actor!
Chiar iubeşti aşa de mult România? Ai declarat că nu te-ai muta de aici...
Cred că la fel aş fi iubit şi Africa, dacă acolo m-aş fi născut! Sunt parte din această Românie de care nu mă satur cu toate felurile ei de a fi! Nu vorbesc acum despre oamenii care urăsc această ţară, se vor spăla într-o bună zi precum gunoaiele în urma unei furtuni! Eu o iubesc fără să mai spun nimic, căci ea mi-a dăruit visarea, libertatea şi frumuseţea.
Ai fost student în ultima clasă pregătită de maestrul Dem Rădulescu.
Cred că ne-am întâlnit pur şi simplu… Eu am dat de trei ori la Teatru şi abia a patra oară am intrat! Pentru că dădeau examen şi cei care nu intraseră înaintea noastră, locurile fiind puţine, era greu să convingi să ocupi un loc. Am intrat la Teatru în 1998 şi am terminat în 2002. Îmi place să spun c-am făcut doi ani într-un mileniu şi ceilalţi doi în celălalt! Aşa a fost să fie, să intre la facultate şi unul care s-a născut ţăran autentic. Dar care venea cu joaca în suflet în locul unde era nevoie cel mai mult de joacă.
Câştigi bine din actorie?
Sunt mulţumit, pentru că, pe lângă teatru sau film, am o agenţie de evenimente unde, împreună cu alţi colegi actori, facem posibile tot felul de concepte pentru “team buildinguri”, lansări...
De unde “De Niro de Buzău”?
În anii dinaintea intrării la facultate, mergeam pe la repetiţiile celor care erau deja studenţi şi asimilam aproape tot, de la replici, repere, ipostaze, tot, ţineam minte fiecare detaliu. Normal că unii dintre ei au devenit repede curioşi să vadă cât de mult reţin şi mă puneau să reproduc (subliniez că nu eram încă student), iar în jocul meu amatoricesc îmi introduceau replici celebre din film şi se amuzau teribil. Nu eram alterat de automatisme şi de reflexe ale meseriei. Şi mi-au zis “De Niro de Buzău”. În facultate, porecla s-a schimbat şi am devenit “Johnny Depp de Buzău” şi aşa a rămas până astăzi! Poate din cauza asemănării, nu ştiu...
Eşti un burlac convins?
Nu ştiu. Dar meseria asta îţi mănâncă mult timp. Cred că m-am dedicat destul, astfel ca acum să pot culege unele roade şi să mă aşez în nişte parametri pe care îi cunosc foarte bine. Cred că e momentul în care în viaţa mea poate veni un copil! Simt asta (n.r. - râde puternic), adică mi-aş dori să se întâmple!
Cinematografia ori teatrul, ce te atrage mai mult?
E adevărat, dintotdeauna mi-a plăcut mai mult filmul, dar e nevoie să te întorci din când în când la teatru. Cred că teatrul te menţine viu din punct de vedere actoricesc.
Vasile Calofir
- Absolvent UNATC 1998-2002, clasa profesorului Dem Rădulescu.
- Data naşterii: 12 august 1973.
- Filme cunoscute: “Second Hand” (2005), “Portretul luptătorului la tinereţe” (2010).
- A jucat în peste 15 filme româneşti şi străine.
- A apărut în peste 30 de videoclipuri şi în 15 spoturi publicitare.
- A fost coprezentator la Dănutz SRL (TVR).
