Cum arată acum Ioana Moldovan, actrița care făcea furori în filmele lui Sergiu Nicolaescu. E mamă cu normă întreagă | VIDEO EXCLUSIV

Comentează

Despre Ioana Moldovan se spunea că este una dintre actrițele preferate ale regretatului regizor Sergiu Nicolaescu, fiind protagonistă în unul dintre cele mai apreciate filme ale lui, „Orient Express”. Cu toate că avea o carieră promițătoare, Ioana Moldovan a ales cel mai important rol, acela de mamă și soție. I-a ieșit de minune, căci unul dintre băieții ei este student la Stanford, California.

Actrița s-a căsătorit cu jurnalistul Doru Bușcu acum aproape 20 de ani, în 2006, și împreună au doi băieți. Ioana Moldovan Bușcu a ales să stea departe de lumina reflectoarelor și să se dedice vieții de familie. Nu regretă nicio clipă decizia luată, ba mai mult, spune că ar putea să revină pe micul sau marele ecran în câțiva ani, când fiul cel mic va călca pe urmele fratelui mai mare. „Se fac foarte mult seriale, din ce în ce mai interesante. Tocmai ce l-am văzut (n.r. - la un eveniment organizat de Pro Tv) pe George Ivașcu, care mi-a fost și profesor. Eu am terminat la clasă la Dem Rădulescu și atunci asistent era George Ivașcu. E interesant ce se întâmplă, iar după ce mi-am semiîncheiat, cu unul dintre băieți, capitolul de mamă, probabil că am să joc și eu în seriale. Băiatul cel mare este student la Stanford în California, iar cel mic, care vine și el pe urmele fratelui, după ce o să ajungă și el la Harvard, atunci probabil am să revin”, a povestit Ioana Moldovan Bușcu pentru Libertatea.

Unul dintre băieți este pasionat de inginerie aerospațială

Cu toate că are realizări pe plan profesional, de departe, cea mai mare realizare a ei sunt copiii. Ioana Moldovan Bușcu este cu atât mai mândră când vede că tot efortul ei nu a fost în zadar, iar băieții ei încep să aibă un start în viață. Filip, cel mare, a fost admis la una dintre cele mai prestigioase universități din lume, la Stanford, după ce de-a lungul timpului a realizat proiecte inovatoare în domeniul aerospațial, printre care lansarea sateliților ROM-2 și ROM-3, dar și dezvoltarea unei aripi de avion revoluționară. „Mai există și ingineri în casă în afară de actori. Probabil că s-a moștenit din partea cealaltă. Filip a avut realizări spectaculoase. Face parte dintr-o echipă de copii, practic primii copii care au lansat cei doi sateliți pentru România, noi aveam sateliți până acum. A fost un succes”, ne-a povestit amuzată actrița, completând că în momentul de față casa ei este digitalizată cu totul și că a învățat să se adapteze tehnologiei de ultimă performanță. „Mai ales când ai trei băieți în casă e foarte bine să ai toate utilitățile digitalizate. Pentru că tu ești responsabilă de absolut tot și tu trebuie să stingi luminile seara, când toată lumea doarme. Totul este digitalizat. Dar să știi că, cu toate astea, i-am învățat și știu și ei să facă toate lucrurile manual. Probabil că or să le facă când or să fie singuri, studenți, la capătul lumii. De nevoie le vor face, acum, că e mama, nu prea le fac”.

Ioana Moldovan Bușcu nu vrea să se mute cu fiul ei în SUA

Din toamnă, fiul cel mare își va lua zborul către Statele Unite ale Americii, cel mai probabil însoțit de toată familia pentru ca acomodarea să fie mai ușoară. Nu vor rămâne cu el, nici măcar mama lui, aceasta considerând că este timpul ca Filip să-și croiască singur drumul. „Am înțeles că asta este dorința lui, sunt alături de el, mă duc la capătul lumii ori de câte ori va fi nevoie, deși voi zbura câte 16 ore, dar niciodată nu am să pot să rămân la capătul lumii. Adică pentru mine, să mă obișnuiesc într-o altă societate, atât de dură cum este cea americană, nu cred că aș putea să fac asta. Este ceea ce el simte, ceea ce el își dorește, îl susțin, îl ajut, voi fi în continuare alături de el, dar este drumul lui, calea lui. Cred că fiecare trebuie să-și urmeze calea”, a explicat Ioana Moldovan Bușcu pentru Libertatea.

De aceea nici nu pune presiune pe el, fie să se reîntoarcă acasă fie să rămână în America, ci îl lasă să tragă sigur concluzii și să aleagă ce este mai bine pentru el. „Depinde ce o să se întâmple și în anii următori și la noi. Dacă societatea va fi deschisă, dacă oamenii își vor dori să dezvolte și aici proiecte de genul aerospațiale și investiții în direcția asta, atunci cu siguranță se va întoarce. Dacă va avea o propunere într-o direcția ca asta. Oferta de acum, de acolo, școala și pregătirea pe care o primește e una la nivel ridicat. Noi nu putem să ne comparăm acum cu ceea ce primesc în universitățile americane. Are parte de bursă, are și susținerea noastră. Sigur o să fie o combinație. Nu va fi ușor. Știu ce urmează”, a completat artista.

Mezinul familiei moștenește talentul mamei sale

Andru, cel mic, pare că moștenește pasiunea mamei pentru artă. Nu s-a pronunțat încă spre o carieră în actorie, însă Ioana Moldovan Bușcu simte că acela va fi domeniul spre care se va îndrepta în curând. „Cel mic este un artist înnăscut. Mai seamănă cineva și cu mine. Probabil va face design, va face desen. Încă nu este decis. Puțini copii reușesc să se decidă la o vârstă fragedă ce urmează să facă. Foarte puțini. Majoritatea nici în clasa XII-a nu știe. Și este normal. Fiecare este liber să aleagă până la urmă. Sper însă să-și aleagă ceva la fel cum am avut și eu. Pentru mine meseria asta, și la TV, și pe scenă, ca actriță, a fost făcută cu mare lejeritate. Nu simt că muncesc. E din mine, vine din mine și din bucuria mea”, a povestit actrița.

Atunci când vede că a dus cu succes cel mai important rol din viața ei, acela de mamă, Ioana Moldovan Bușcu nu are nici cel mai mic regret că s-a pus pe plan secund și că a renunțat la proiectele ei. Consideră că Filip și Andru, dar și soțul ei, îi oferă cea mai mare împlinire. „Sunt o mamă fericită, am o familie foarte frumoasă. Mi-am trăit și cariera, am făcut televiziune, am făcut teatru, am făcut și film. Le-am făcut pe toate cu drag de fiecare dată și cu aceeași pasiune și cu aceeași implicare. Rolul de mamă am vrut să-l duc până la capăt și să-l fac bine. Mi-a ieșit. E un câștig”, a mai completat Ioana Moldovan Bușcu pentru Libertatea.

Video: Robert Nițoi

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
Amalia Enache
ExclusivInterviu
17:34
Sacrificiul făcut de Amalia Enache încă de când fiica ei avea 2 ani: „Nu știe cum e altfel”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
07:00
Rezultatele Loto 6/49 din 16 februarie 2025. Numerele câștigătoare extrase joi
18:34
Cea mai murdară Dacie Dokker din România, cu buturugi în loc de suspensie, a ajuns la RAR Botoșani: "Vă puteți imagina de ce ar pune cineva buturugi de lemn?"
18:08
Sens unic temporar pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu din București din cauza lucrărilor la linia de tramvai
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește