Traficul din nordul Capitalei va fi afectat după ce pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre cele mai aglomerate artere din zona de birouri Pipera, s-ar institui temporar sens unic. Măsura este solicitată de constructor pentru a permite avansarea lucrărilor de modernizare a liniei de tramvai.
Surse din cadrul Brigăzii Rutiere au confirmat pentru Libertatea că o astfel de măsură ar putea fi luată în perioada următoare, ca urmare a lucrărilor la linia de tramvai. Am întrebat și la Primăria Municipiului București (PMB) despre posibilitatea ca Bulevardul Dimitrie Pompeiu să devină temporar cu sens unic, însă ni s-a spus că „nu există nicio măsură luată în acest sens (la data de 8 octombrie 2026 n.r.)”.
Reorganizarea circulației auto ar putea fi aplicată pe sensul dinspre Gara Herăstrău, de la intersecția cu strada George Constantinescu, către Șoseaua Petricani, în contextul șantierului derulat de asocierea Tancrad - Construcții Erbașu, care lucrează la refacerea completă a căii de rulare a tramvaiului.
Proiectul de pe Dimitrie Pompeiu prevede montarea a 1.430 de metri de cale dublă de rulare, inclusiv bucla de întoarcere de la capătul liniei. Urmează să fie instalate primele traverse și șine noi.
Proiectul de infrastructură de pe Bulevardul Dumitru Pompeiu presupune modernizare și extindere a șinei de tramvai, construirea de pasarele și drumuri noi de legătură, dar și supralărgire.
Modernizarea căii de rulare reprezintă doar prima etapă dintr-un plan mai amplu de reconfigurare urbană a celei mai aglomerate zone de business din București. Municipalitatea are în vedere lărgirea Bulevardului Dimitrie Pompeiu la două benzi pe sens, crearea de trotuare mai late, amenajarea de spații verzi și construcția de piste pentru biciclete.
Proiectul de modernizare a zonei are o valoare estimată la peste 256 de milioane de lei și include servicii complete de proiectare, asistență tehnică și execuție. Investiția vizează lărgirea Bulevardului Dimitrie Pompeiu și extinderea liniei de tramvai până pe Bulevardul Barbu Văcărescu, creând o legătură directă între traseele liniilor 16 și 36 cu linia 5. Peste această nouă infrastructură va fi construită și o pasarelă pietonală.
În plus, lucrările prevăd realizarea unui drum de legătură între Șoseaua Pipera, Bulevardul Dimitrie Pompeiu și strada Fabrica de Glucoză, alături de o reconfigurare totală a circulației destinată decongestionării traficului. Pentru a încuraja transportul alternativ, în zonă va fi amenajată și o parcare de tip park & ride.