Iulia Vântur a profitat de vizita lui Salman Khan în România pentru a-şi revedea prietenii săi din India. Dacă pe playboy-ul de Bollywood nu l-a văzut decât pentru o seară, cu amicii ei indieni se pare că blonda a fost mai tot timpul. După ce i-ar fi dus să viziteze locurile frumoase din zona Sibiului, Iulia s-a gândit să îi şi distreze puţin. Aşa că au mers împreună în club.
Numai că, din gaşca de petrecăreţi a lipsit starul bollywoodian, motiv pentru care blondina s-a gândit să-i arate ce a ratat. Aşa că şi-a făcut o fotografie cu vizitatorii ei şi a postat-o pe contul ei de Facebook.
Playboy-ul de India, Salman Khan (47 de ani), și Iulia Vântur (33 de ani) s-au văzut pentru prima dată în ianuarie 2011, pe când blonda se afla cu Marius Moga într-o vacanță în această țară. Încă de atunci, între blonda cu ochi albaștri și sex-simbolul de Bollywood a existat o chimie, înfiripându-se pe loc o frumoasă prietenie, care a sfidat granițele geografice.
Ajunsă în țară, vedeta noastră continua să țină legătura cu Salman prin mesaje pe telefon, Skype sau pe chat. Pe fondul acestei candide amiciții la distanță s-a derulat și despărțirea dintre Iulia și Marius. Blonda nu a încetat să comunice cu prietenul ei în tot acest timp și, după mai multe vizite la el, acum un an, cei doi au ajuns la concluzia că între ei sunt sentimente mai puternice.
Așa că, în 2012, Iulia și Salman au început să-și consume povestea de iubire, într-o discreție maximă, după cum a relatat presa indiană. Aceleaşi ziare din India scriau chiar că cei doi ar urma să se căsătorească. În ciuda acestor zvonuri însă, nici Iulia şi nici Salman nu au confirmat nimic din cele apărute până în prezent.
Citeşte şi: