Cântăreţul James Blunt, care, pe când avea 25 de ani a fost cadru militar în Kosovo, se întoarce în zona de război de Crăciun, pentru a concerta pentru soldaţii din Afghanistan alături de Katherine Jenkins.
Britanicul şi-a început o carieră în forţele armate înainte să devină faimos, aşa că în virtutea vremurilor de odinioară se pregăteşte să-şi înveselească foştii colegi cu ocazia sărbătorilor de iarnă, notează bestmusic.ro.
Blunt speră ca recitalul pe care îl va susţine alături de interpreta de operă va avea un efect pozitiv asupra trupelor: “Mă duc n Afghanistan, am câţiva prieteni acolo şi va ieşi ceva frumos. O iau cu mine pe frumoasa Katherine Jenkins şi mergem acolo să cântăm până îi speriem pe talibani. Le vom cânta până se dau bătuţi şi îmbrăţisează pacea mondială”, a declarat James Blunt pentru publicatia Britain's This Morning.