România începe discuțiile cu S&P, în plină criză politică. Cât de aproape suntem de retrogradarea la „junk”. Daniel Dăianu: România riscă downgrade fără un guvern stabil, ne jucăm cu focul

Comentează
România, în fața verdictului S&P: risc de retrogradare la junk. Foto: Imagine realizată cu ajutorul Inteligenței Artificiale

România începe discuțiile, astăzi, 24 septembrie, cu agenția de rating S&P Global Ratings, care pe 2 octombrie va anunța decizia privind ratingul suveran al țării. Cu toate că agențiile Fitch și Moody’s au menținut România în categoria recomandată investițiilor, o retrogradare de către S&P ar putea plasa țara în categoria „junk”, crescând costurile de finanțare și reducând accesul la anumite categorii de investitori, potrivit Digi24.ro.

Evaluarea vine într-un context complicat, marcat de criza politică prelungită, ce ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea viitorului guvern de a gestiona deficitul bugetar și de a pregăti un buget credibil pentru 2027.

Agenția Fitch a menținut ratingul României la ultima treaptă destinată investițiilor în această vară, la fel ca și Moody’s, iar acum vine rândul agenției Standard & Poor’s, care va face public rezultatul în data de 2 octombrie.

Miza întâlnirii României cu S&P

Misiunea S&P, a cărei echipă este așteptată azi la București, include întâlniri cu Ministerul Finanțelor și alte autorități responsabile de gestionarea finanțelor publice, pentru a analiza performanțele bugetare și perspectivele de ajustare fiscală.

Ratingul de țară al României

Infografic realizat cu ajutorul Inteligenței Artificiale

În prezent, România se află la limita inferioară a categoriei „investment grade”, cu un rating BBB-/A-3 și o perspectivă negativă, iar o eventuală retrogradare ar avea consecințe semnificative.

Adrian Codîrlașu, președintele CFA România, a explicat în iulie că „anumite companii și fonduri de investiții nu mai au voie, prin regulamentele lor, să investească în astfel de active”.

O retrogradare ar putea forța acești investitori să renunțe la titlurile românești, ceea ce ar duce la creșterea costurilor de finanțare pentru stat și la presiuni suplimentare asupra economiei naționale.

Impactul retrogradării pentru România

Un rating sub pragul „investment grade” nu ar exclude România de pe piețele financiare, dar ar reduce semnificativ numărul investitorilor interesați. În plus, costurile cu dobânzile ar crește, afectând direct bugetul de stat.

Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat la începutul lunii septembrie că plățile pentru dobânzi au depășit 40 de miliarde de lei în primele șapte luni ale anului, o creștere de peste 26% față de perioada similară din 2025.

„O finanțare mai scumpă lasă mai puțini bani pentru investiții și servicii publice”, a avertizat Nazare.

Criza politică, factor de risc major

Decizia S&P este cu atât mai sensibilă, cu cât survine într-un moment politic instabil. De la demiterea guvernului condus de Ilie Bolojan, pe 5 mai, România nu a reușit să formeze un nou Executiv.

După două tentative eșuate de învestire a unui premier, Siegfried Mureșan încearcă acum să găsească sprijin pentru a forma o majoritate parlamentară.

Această incertitudine politică sporește îngrijorările privind continuitatea măsurilor de reducere a deficitului bugetar și elaborarea unui buget viabil pentru 2027.

Cu ce argumente pozitive se duce România la S&P

Totuși, România poate prezenta și argumente pozitive. Deficitul bugetar a scăzut la 2,34% din PIB în primele șapte luni din 2026, comparativ cu 3,99% în aceeași perioadă a anului precedent.

Reducerea nominală a fost de 28,36 de miliarde de lei, iar investițiile publice au crescut cu aproape 15 miliarde de lei, un semnal pozitiv pentru stabilitatea economică.

Deși reducerea deficitului este un punct forte, incertitudinile politice și economice rămân principalele riscuri pentru o decizie negativă din partea agenției.

Ce așteaptă S&P de la România

Potrivit lui Ionuț Dumitru, consilierul premierului demis Ilie Bolojan, „strict pe cifrele la zi și pe execuția bugetară de până acum, nu ar fi niciun motiv de reducere a ratingului. Nu interesează pe nimeni în mod particular politica din România, ci implicațiile situației politice asupra procesului de consolidare fiscală”.

Dumitru a subliniat că agenția de rating va urmări cu atenție dacă România poate forma un guvern stabil care să pregătească bugetul pentru 2027 și să continue consolidarea fiscală.

Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, a descris evaluarea S&P drept „un examen la fel de important ca și celelalte” din această vară.

Daniel Dăianu: România are nevoie urgentă de un guvern

România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline pentru a evita riscuri economice majore, avertizează Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, potrivit cotidianul.ro.

El consideră că agenția de rating S&P Global Ratings nu va grăbi o eventuală retrogradare a ratingului suveran al țării, dar formarea unui nou Executiv și adoptarea unui buget pentru 2027 sunt esențiale pentru menținerea stabilității economice.

„S&P este interesat de formarea unui guvern și să vadă care va fi bugetul pe 2027, de o politică economică care va continua această ajustare fiscal-bugetară”, a declarat Dăianu.

El a subliniat că țara trebuie să demonstreze că a înțeles gravitatea situației economice din 2025 și să continue pe o direcție de consolidare financiară.

România se află într-o situație critică, fără un guvern cu puteri depline la final de septembrie 2026, ceea ce Dăianu consideră „un eșec”.

Daniel Dăianu: Ne jucăm cu focul

Președintele Consiliului Fiscal a subliniat pericolele pe care le presupune discuția despre alegeri anticipate, menționând că acestea ar putea accentua incertitudinea economică.

„Măi oameni, în primul rând, alegerile anticipate nu se fac peste o săptămână. Da? Peste luni de zile. Și tocmai intrarea într-o zodie a alegerilor anticipate poate să conducă la un downgrade. Adică ne jucăm cu focul”, a avertizat Dăianu.

În ceea ce privește premierul desemnat, Siegfried Mureșan, Dăianu a declarat că acesta are nevoie de sprijinul PSD pentru a forma un guvern funcțional, dar a sugerat că Mureșan nu a folosit o retorică favorabilă colaborării cu social-democrații.

„Una este să fii politician la Bruxelles, altceva este să fii politician în România”, a punctat șeful Consiliului Fiscal.

Pe plan economic, Dăianu a atras atenția că România ar putea înregistra o recesiune de 1% în 2026, însă a prevăzut o revenire a economiei în 2027, cu o creștere de 2%. Situația actuală rămâne însă incertă, iar lipsa unui guvern stabil riscă să adâncească provocările economice.

Ce este ratingul de țară și ce înseamnă pentru România o retrogradare la junk

Totul despre ratingul de țară

Infografic realizat cu ajutorul Inteligenței Artificiale

Simplu spus, ratingul de țară este o evaluare independentă a capacității unui stat de a-și plăti datoriile la timp și integral.

Acest indicator joacă un rol crucial pentru investitorii internaționali, fiind un barometru al riscurilor economice, sociale și politice asociate unei țări.

Ratingul de țară este, mai pe înțelesul tuturor, o notă care arată cât de bun platnic este un stat în raport cu investitorii internaționali. Un lucru interesant este că ratingul nu măsoară cât de bogat este un stat, ci cât de probabil este ca el să își plătească datoriile.

Cele trei mari agenții de rating de credit care contează la nivel mondial

La nivel global, Standard & Poor’s (S&P), Moody’s și Fitch Group domină industria ratingurilor de credit, deținând împreună o cotă de piață de 95%, conform unui raport al Consiliului pentru Relații Externe din SUA din 2015, citat de IG Group, compania care este lider mondial în tranzacționare online.

Aceste trei agenții sunt pilonii principali în evaluarea riscului financiar la nivel mondial, influențând deciziile investiționale majore.

Moody’s: Pionier în evaluarea financiară

Moody’s (MCO), prima dintre cele trei mari agenții de rating, a fost înființată în 1909.

Compania este listată la Bursa de Valori din New York (NYSE) și face parte din indicele S&P 500, care include cele mai mari 500 de companii din SUA.

Moody’s utilizează un sistem de rating ce acoperă atât calitatea investițională, cât și cea speculativă.

Ratingurile variază de la Aaa (cel mai înalt nivel investițional) la Baa, iar calitatea speculativă variază de la Ba la C (calitate speculativă extrem de scăzută). Aceasta este ușor diferită de scala de ratinguri utilizată de S&P și Fitch.

În plus, Moody’s folosește un sistem de modificatori numerici (1, 2 și 3) pentru a diferenția nivelurile de risc în cadrul aceleiași categorii. Modificatorul 1 indică nivelul superior al unei categorii, în timp ce 3 reprezintă nivelul inferior.

Standard & Poor’s: Lider global în cercetări financiare

Standard & Poor’s, așa cum este cunoscută astăzi, a fost fondată în 1941, fiind acum parte a companiei S&P Global, listată și ea pe NYSE și inclusă în indicele S&P 500.

Această agenție oferă analize financiare detaliate pentru piețe variate, de la obligațiuni și acțiuni la mărfuri.

Sistemul de rating al S&P diferă ușor de cel al Moody’s, utilizând simbolurile „+” și „-” pentru a indica poziționarea în cadrul unei categorii de rating între AA și CCC.

Ratingurile S&P sunt esențiale pentru investitori, având în vedere că titlurile clasificate între AAA și BBB- sunt considerate de calitate investițională, cu șanse reduse de default.

În schimb, cele sub BB+ sunt considerate speculative, oferind un randament mai mare, dar și un risc crescut.

Pe scurt, sistemul S&P său include categorii de la AAA (cel mai bun) până la D (faliment). Titlurile cu ratinguri mai scăzute, cum ar fi cele de high yield (randament mare), sunt adesea preferate de investitorii cu un apetit mai ridicat pentru risc.

Ce înseamnă diferența dintre C și D

C nu înseamnă neapărat că țara sau compania a intrat deja în faliment. Înseamnă că este aproape sigur că va intra în incapacitate de plată sau că se află într-o situație de incapacitate de plată foarte limitată pentru unele obligații.

D înseamnă că incapacitatea de plată s-a produs deja - de exemplu, o plată a datoriei nu a fost efectuată la termen sau a avut loc o restructurare considerată de S&P echivalentă cu un default.

În cazul ratingurilor suverane (țări), categoria D este folosită foarte rar, deoarece statele încearcă, de regulă, să evite un default total prin restructurarea datoriei sau prin sprijin financiar extern (de exemplu, de la Fondul Monetar Internațional sau alte instituții).

Ca un rezumat, S&P și Fitch folosesc litera D, în timp ce Moody's Ratings utilizează o scară diferită, de la Aaa până la C, fără categoria D. De aceea, uneori apare confuzia că și S&P s-ar opri la C. În realitate:

  • S&P: AAA → D
  • Fitch: AAA → D
  • Moody's: Aaa → C.

Cum funcționează evaluarea unei țări

Fiecare agenție folosește un sistem propriu de notare. Standard & Poor's consideră că ratingurile BBB- sau mai mari sunt potrivite pentru investiții, în timp ce cele sub BB+ intră în categoria „junk” sau speculative.

Moody's clasifică ratingurile de la Baa3 în sus ca fiind investiționale, iar cele sub Ba1 ca fiind riscante.

Fitch, pe de altă parte, folosește o scară de la AAA (cel mai bun rating) până la D (țară în faliment).

Țări precum Germania, Elveția, Norvegia și Danemarca se află în fruntea clasamentelor agențiilor, cu ratinguri maxime care le garantează accesul la finanțări avantajoase.

De ce sunt importante ratingurile de țară

Economiștii spun că un rating bun „deschide ușile” către finanțări mai ieftine și în condiții mai favorabile. Acesta oferă investitorilor o evaluare clară a riscurilor asociate obligațiunilor de stat emise de o țară.

În special pentru economiile în curs de dezvoltare, un rating favorabil înseamnă acces mai rapid și mai ieftin la piețele internaționale de obligațiuni.

Dincolo de aspectele economice, evaluările includ factori politici. Este analizată nu doar capacitatea guvernului de a-și onora datoriile, dar și voința acestuia de a le plăti.

Procesul de evaluare

Agențiile de rating folosesc date oficiale furnizate de instituții precum Banca Națională, Guvern, birourile de statistică sau instituții internaționale precum FMI și Banca Mondială.

Printre indicatorii analizați se numără:

  • balanța comercială
  • veniturile din exporturi
  • gradul de îndatorare.

În anumite cazuri, experții agențiilor călătoresc în țările evaluate pentru a discuta cu autoritățile și societatea civilă.

Evaluările pot fi inițiate de agenții sau pot fi comandate de guvernele care achită pentru realizarea lor.

Deși stabilirea ratingurilor de țară nu este activitatea principală a acestor agenții, importanța lor pentru investitori și instituții financiare rămâne incontestabilă.

Cum se face evaluarea de rating a României și cine o decide, agenția sau țara?

Depinde de tipul ratingului, dar pentru ratingurile suverane ale unei țări (cum este cazul României), în general, evaluarea se face la inițiativa acelui stat, iar monitorizarea și actualizările sunt făcute de agenția de rating.

Mai exact:

1. Statul solicită inițial acordarea unui rating.

Guvernul (de regulă prin Ministerul Finanțelor) încheie un contract cu agenția de rating și plătește pentru evaluare.

Agenția analizează economia, finanțele publice, datoria, politica fiscală, stabilitatea politică etc. și acordă un calificativ.

2. După acordarea ratingului, agenția îl monitorizează permanent.

Agențiile precum S&P Global Ratings, Moody's Ratings și Fitch Ratings au un calendar de revizuiri (de obicei de două ori pe an pentru fiecare țară, dar poate varia).

Ele pot modifica ratingul sau perspectiva chiar dacă țara nu cere acest lucru, dacă apar -evenimente importante.

3. În situații excepționale, agenția poate face o evaluare extraordinară.

De exemplu, dacă apare:

  • o criză politică majoră
  • o deteriorare rapidă a finanțelor publice
  • un risc de neplată
  • un conflict militar sau un alt eveniment cu impact economic semnificativ.

În aceste cazuri, agenția nu așteaptă următoarea dată din calendar, ci poate anunța o revizuire imediată.

Cazul României

România are ratinguri acordate de cele trei mari agenții, iar acestea publică în fiecare an un calendar orientativ al datelor la care sunt programate revizuirile.

Între aceste date, agențiile discută în mod regulat cu reprezentanții Ministerului Finanțelor, ai BNR și ai altor instituții, analizează datele economice și decid dacă mențin sau modifică ratingul ori perspectiva.

Așadar, nu este nevoie ca România să ceară de fiecare dată o nouă evaluare. După ce ratingul există, agenția are responsabilitatea de a-l urmări și de a-l actualiza atunci când consideră necesar.

Cele mai importante momente din istoria ratingului de țară al României

România a atins cel mai înalt rating de țară din istoria sa în august 2006, când Fitch a ridicat calificativul de la BBB- la BBB, marcând un progres economic important.

  1. Cel mai slab punct: 1999, când România a ajuns la B-
  2. Cel mai bun rating din istorie: BBB, atins în august 2006 și menținut până în noiembrie 2008.
  3. Revenirea în zona sigură pentru investiții: iulie 2011, când Fitch a readus România la BBB-.
  4. Situația actuală: BBB-, adică ultima treaptă din categoria investment grade.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Dronă prăbușită lângă Solca
11:06
Primele imagini cu drona prăbușită lângă Solca, județul Suceava. Radu Miruță: „Pare că are caracteristici tehnice noi față de ce am văzut până acum”
Proiect minier MPI Magnesium
Analiză
09:15
Controverse în jurul proiectului minier de exploatare a magneziului din Mărginimea Sibiului. Investiția de 400 de milioane de euro, primită cu proteste
MONDEN
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru s-au sărutat pe aeroport în SUA | Foto: captură TikTok
12:05
Nicușor Dan, explicații despre momentul în care a sărutat-o pe Mirabela Grădinaru pe aeroport: „Am auzit și eu”. Imaginile sunt virale pe TikTok
Adela Popescu la premiera filmului „3 Zile in Septembrie”
11:44
Adela Popescu, apariție spectaculoasă la premiera filmului „3 Zile în Septembrie”. Vedeta și soțul ei au atras toate privirile
POLITIC
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
12:47
Reformele propuse de Siegfried Mureșan, dacă va fi votat premier: o singură Poliție Națională și ghișeu unic
Elena Lasconi a devenit președinta USR în iunie 2024 și a rezistat până la alegerile prezidențiale din mai 2025. Foto: Hepta
23 sept.
Elena Lasconi, despre Nicușor Dan: „Nu pot să înțeleg cum te duci la o întâlnire cu Zelenski lângă tine și tragi de șosete”
Ultimele știri
13:36
Câți bani a scos Guvernul din fondul de rezervă pentru lucrările la centrala de la Cernavodă
Exclusiv
13:34
Vedetă de la Kanal D, părere despre „Ambulanța Neagră” care ar răpi copiii: „Circula legenda”
13:23
Trei spitale din România au rămas fără acreditare în ultimul an. Ce se întâmplă la Institutul de Neurologie și Boli Neurovasculare „Vlad Voiculescu” din Capitală: pereți degradați, supraaglomerare și probleme cu apă caldă
13:13
Cum au apărut Adrian Sînă și Anca Serea la Istituto Marangoni. Sarah a început facultatea la Milano
TRENDING
23 sept.
Fenomenul „SKI”: Tot mai mulți pensionari aleg să își cheltuie banii în vacanțe în loc să le lase moștenire copiilor
09:13
O țară din Europa testează un nou indicator rutier pe autostrăzi și drumuri expres. Ce înseamnă semnul D-51a
09:48
Tragerile loto din 24 septembrie 2026. Report de peste 1,81 milioane de euro la Loto 6 din 49
23 sept.
Horoscop 24 septembrie 2026. Fecioarele trebuie să evite orice fel de cheltuială și să lase pe altă dată planurile care presupun achiziții scumpe
Foto: Visit Timisoara
12:39
4 motive pentru care Timișoara merită să fie următorul tău city break în 2026
Cu prețul unui apartament mediu în Belgrad, care se ridică astăzi la aproximativ 180.000 de euro, este posibil să achiziționați un întreg complex etno cu lac propriu în Serbia. Sursă foto Shutterstock
12:05
Un întreg complex etnografic se vinde, cu tot cu lac, cu 180.000 de euro, în Serbia
Peisaj din Santorini, clădiri albe construite pe stânci, privind spre apele albastre ale Mării Egee.
11:47
Cazare gratuită în Santorini, la câteva minute distanță de Oia, pentru 4 ore de muncă pe zi. Cine poate aplica
Foto: Wolt
09:00
City break de toamnă în Cehia, cu Wolt la îndemână
Oua ochiuri într-o farfurie cu legume
07:30
Cum să gătești ouăle sănătos: „Așa le poți mânca în fiecare zi”
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Un incident aerian a avut loc joi dimineață, 24 septembrie, când o dronă a pătruns în spațiul aerian al României, în zona de nord a județului Botoșani. Sursă foto Shutterstock
08:16
O dronă s-a prăbușit în județul Suceava. Avioane F-16 și F-18 ridicate de la sol și mesaje RO-Alert în trei județe
Lăcrămioara are acum șansa uriașă să vadă pentru prima oară în viață cu ochiul drept. Fetița, aflată în programul umanitar al Fundației Ringier România, a fost operată de specialiștii oftalmologi de la Clinica Infosan
08:00
Lăcrămioara are acum șansa uriașă să vadă pentru prima oară în viață cu ochiul drept. Fetița, aflată în programul umanitar al Fundației Ringier România, a fost operată de specialiștii oftalmologi de la Spitalul Infosan
O mașină albă pe care scrie HIDRO Prahova SA
Analiză
07:00
Jaf la Hidro Prahova. Ce a descoperit Curtea de Conturi la operatorul de apă al Consiliului Județean: contracte umflate, mii de tone de motorină decontate ilegal și beneficii imense pentru șefi
Primele două sisteme antiaeriene Oerlikon modernizate de Rheinmetall pentru Armata Română nu au trecut testele de recepție. Foto: Ministerul Apărării Naționale, România
23 sept.
Sistemele antiaeriene Oerlikon de 328 de milioane de euro modernizate de Rheinmetall au picat testele MApN. Nicușor Dan: „Se mai întâmplă”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză
Bani românești, lei
23 sept.
Sentimentul economic, între cauză și semnal
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
22 sept.
„Martirul” Georgescu și aritmetica anticipatelor: cât valorează cătușele la urne?
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
22 sept.
Apocaleapșa după Nicușor