Se ştie că Johnny Depp este bun prieten cu Angelina Jolie şi Brad Pitt, aşa că i-a fost greu să-i refuze când aceştia i-au cerut să aibă grijă de câinele lor, cât timp ei vor fi la o întâlnire romantică.
Actorul de 47 de ani nu e de fel un fan al câinilor, ba din contră. Cu atât mai puţin al unuia precum bulldogul Angelinei, care cântăreşte nu mai puţin de 80 de kilograme. Dar a acceptat, gândindu-se că nu moare o seară, însă avea să regrete gestul frumos.
"Am avut un sentiment urât de la început, chiar unul urât mirositor. Am zis că o să supravieţuiesc o noapte. Şi totul era bine, până m-am aşezat în pat. În timp ce mă descălţam, Jaques (câinele) s-a repezit spre mine, din spate. M-a trântit şi apoi a continuat să sară pe mine. Am strigat după ajutor şi, din fericire, cineva a venit şi a luat bestia de pe mine", a povestit Depp.