Ai câştigat un show foarte important. Se poate vorbi de acum de viaţa ta dinainte şi după „Vocea României”?
Da, da, exact! (râde) Înainte aveam o viaţă cât se poate de simplă, cu activităţi obişnuite, cumpărături, treabă prin casă, timp cu prietenul, cu prietenii, cu familia. Săptămânal aveam câte o cântare într-un club sau restaurant. Acum s-a schimbat situaţia, în sensul că timpul pentru toate cele menţionate s-a redus simţitor. Merg la studio, la interviuri, lucruri cu care nu am fost obişnuită până acum.
Care a fost primul gând pe care l-ai avut când ai fost desemnată câştigătoare?
Nu prea am avut gânduri în acel moment, dar ştiu că minute în şir după aceea îmi spuneam că nu pot să cred. Tata s-a uitat la show pe internet, el fiind în Congo cu afaceri, şi am mulţi prieteni în afara României care m-au urmărit şi susţinut. Tata chiar a vrut să-mi facă o surpriză şi să vină în platou, dar i s-a anulat zborul din cauza vremii. Iar mama, unchiul, verişorul şi mătuşa au fost în studio. Veniseră de la Iaşi să mă susţină.
Citeşte interviul integral pe unica.ro!
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.