După seria de anchete în care Libertatea a dezvăluit mecanismul fraudei cu bilete reciclate și coduri QR refolosite la Muzeul Național Peleș, rețeaua neregulilor din jurul domeniului regal din Sinaia se dovedește a fi mult mai extinsă. Reprezentantul unui grup de agenții de turism a contactat redacția pentru a semnala că tur-operatorii care încearcă să își desfășoare activitatea în mod cinstit se lovesc de aceeași mafie a samsarilor care fac bișniță cu bilete în parcarea castelului.
Cuprins:
Piața neagră s-a extins însă și în mediul virtual. Mai mulți turiști străini au reclamat existența unui site paralel, peles-castle.ro, prin intermediul căruia tichetele de acces pentru castelele Peleș și Pelișor sunt comercializate la prețuri uriașe, ajungând să coste chiar și de cinci ori mai mult decât tariful oficial.
Paradoxul acestei scheme constă în faptul că intrările vândute la suprapreț sunt perfect valide la turnichete. Faptul că aceste tichete deschid ușile celor două muzee de pe domeniul regal de la Sinaia indică fie o complicitate din interior, fie o schemă prin care rețeaua cumpără masiv biletele oficiale pentru a le specula ulterior pe seama turiștilor de bună-credință, având în vedere că există o limită maximă de 2.000 de vizitatori pe zi.
Reprezentantul agențiilor de turism a semnalat redacției că operatorii de bună-credință întâmpină dificultăți majore din cauza indisponibilității constante a biletelor pentru Castelul Peleș, fiind obligați să-și reorienteze clienții către alte obiective, Pelișorul sau doar vizita exterioară a celor două castele. În același timp, deși sistemul oficial indică epuizarea biletelor, samsarii preiau turiști neorganizați direct din zona parcării și le facilitează intrarea în muzeu, chiar și în zilele sau la orele de vârf.
„Îi agață direct din parcarea Peleșului. Biletele se vând și cu 200 sau 300 de lei în prima parte a zilei. Prețul lor scade până la 50, 80 de lei, spre finalul programului, dacă nu s-au vândut la timp, pentru că biletul nu poate fi folosit a doua zi. Din cauza acestor samsari, noi nu mai putem cumpăra bilete oficiale de pe site-ul muzeului, pentru că acolo se epuizează rapid. Cred că ei cumpără masiv și apoi le revând prin parcare. Pur și simplu nu ne putem face treaba. Ducem și noi turiștii doar prin curtea castelului sau doar la Pelișor, pentru că în Peleș nu avem loc”, a explicat reprezentantul agențiilor de turism, care a dorit să-și păstreze anonimatul.
Acesta ne-a pus la dispoziție corespondența electronică pe care a purtat-o atât cu reprezentanții instituțiilor publice, cât și cu George Răzvan, CEO-ul companiei Royal Tickets SRL, firmă care administrează platforma de vânzare a biletelor. În aceste mesaje, reprezentantul agențiilor descrie în detaliu modul în care este fentat sistemul oficial de acces de la Castelul Peleș.
„În activitatea noastră zilnică, ne confruntăm frecvent cu indisponibilitatea biletelor pentru Castelul Peleș, fiind obligați să informăm turiștii că nu mai există locuri disponibile și să îi redirecționăm către alte obiective turistice. Cu toate acestea, am observat în repetate rânduri că anumite persoane preiau turiști direct din zona parcării și le facilitează accesul în Castelul Peleș, inclusiv în perioadele în care biletele sunt declarate epuizate. Această situație creează impresia existenței unui mecanism paralel de acces care nu este disponibil tuturor operatorilor și care afectează în mod direct concurența loială”, se arată în una dintre sesizările transmise pe e-mail.
Sesizările oficiale din partea agențiilor de turism au fost transmise concomitent către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova (ANAF), Inspectoratul de Poliție Județean Prahova - Poliția Stațiunii Sinaia, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului - Direcția Control și Autorizare Turism, Muzeul Național Peleș, precum și către Primăria Municipiului Sinaia.
Anchetatorii și instituțiile sesizate au primit inclusiv datele de identificare ale celor care acționează pe teren. În e-mailurile transmise, reprezentantul agențiilor de turism a indicat clar numele celor care racolează vizitatorii din parcare, menționând că aceste detalii au ajuns atât la instituțiile de control (ANAF, Poliție, Ministerul Turismului), cât și la conducerea Muzeului Național Peleș și la reprezentantul firmei de ticketing.
„Cu toate acestea, am observat în repetate rânduri pentru anumite persoane care desfășoară activitățile de însoțire a grupurilor turistice, respectiv N. T., I. F. O. și E. C. P. (n.r. - Libertatea a decis să anonimizeze datele de identificare ale celor indicați până ce organele de control vor finaliza ancheta), că preiau turiști direct din zona parcării și le facilitează accesul în Castelul Peleș, inclusiv în perioadele în care biletele sunt declarate epuizate”.
Într-o altă adresă înaintată autorităților, reprezentantul agențiilor de turism subliniază suspiciunea de complicitate între samsari și personalul care controlează intrările. „Din ceea ce observăm zilnic la fața locului, aceste persoane par să introducă în mod repetat vizitatori suplimentari în interiorul castelului, în condiții care nu sunt disponibile celorlalți operatori. Mai mult, există suspiciuni că aceste practici sunt posibile prin colaborarea cu persoane implicate în procesul de verificare și validare a accesului la intrarea în castel”, se arată într-una dintre sesizările transmise autorităților.
În paralel cu „samsarii conservatori” care acționează clasic direct în parcarea muzeului, o altă mafie a biletelor s-a reprofilat în online. Un site paralel, peles-castle.ro, care copiază fidel interfața site-ului oficial al Muzeului Național Peleș (peles.ro), vinde bilete valide la suprapreț.
Această platformă neoficială folosește o grafică similară și o formulare în limba engleză destinată în special turiștilor străini, mascându-și activitatea sub pretextul unui așa-zis „serviciu de concierge”. În realitate, site-ul pare că achiziționează biletele oficiale și le revinde la prețuri de până la patru-cinci ori mai mari, profitând de buna-credință a vizitatorilor neinformați.
Discrepanța de tarife între canalul oficial de ticketing (bilete.peles.ro) și site-ul clonă (peles-castle.ro) este uriașă:
Castelul Peleș (Tur Parter + Etaj I)
Diferențe uriașe de preț se înregistrează și în cazul Castelului Pelișor. În timp ce pe portalul oficial biletele au un tarif accesibil, site-ul clonă aplică adaosuri uriașe, vizând în special turiștii străini care nu cunosc tarifele de stat.
Castelul Pelișor (Tur Complet)
La fel ca în cazul Peleșului, tichetele achiziționate prin intermediul acestei platforme paralele pentru Pelișor sunt generate direct în sistemul oficial, permițând trecerea de turnichete fără probleme, dar la un cost mult mai mare decât cel stabilit de Muzeul Național Peleș.
Site-ul peles-castle.ro își justifică prețurile umflate susținând că nu este un revânzător direct de bilete, ci un serviciu privat de „concierge” administrat de firma Heritage Tickets LTD. Platforma susține că percepe taxe suplimentare (între 9 și 15 euro per bilet) pentru furnizarea unui serviciu de asistență, prin care cumpără biletele de la sursa oficială în numele clientului, economisindu-i timpul și oferindu-i recomandări personalizate.
„Când utilizați serviciul nostru, acționăm ca un facilitator pentru a vă ajuta să achiziționați bilete direct de la furnizorii oficiali ai atracțiilor. Biletele sunt cumpărate pe numele dumneavoastră și în numele dumneavoastră, asigurând autenticitatea și respectarea termenilor și condițiilor oficiale stabilite de fiecare atracție în parte. Noi nu revindem bilete. Rolul nostru este de a oferi un serviciu de asistență personalizat, conceput pentru a simplifica procesul de cumpărare și pentru a vă economisi timpul”, se menționează pe site.
În plus, pe portalul peles-castle.ro nu este pus la dispoziția vizitatorilor niciun număr de telefon și nicio adresă poștală sau sediu fizic direct. Singura modalitate de comunicare pusă la dispoziție pe pagina web este un formular online de contact în care utilizatorul trebuie să își lase datele personale și numărul comenzii, strategie folosită frecvent de astfel de servicii neoficiale pentru a limita posibilitatea clienților de a solicita rapid anulări sau returnări de bani.
Este important de subliniat că Muzeul Național Peleș nu practică tarife diferențiate în funcție de naționalitate: prețurile biletelor oficiale stabilite de instituție sunt identice atât pentru turiștii români, cât și pentru cei străini.
Adaosurile uriașe aplicate pe platforma neoficială reprezintă exclusiv comisioane private, care exploatează faptul că vizitatorii străini nu cunosc tarifele legale de stat sau că pe site-ul oficial al muzeului biletele se epuizează rapid.
Libertatea a încercat să obțină detalii de la firma Heritage Tickets LTD referitoare la aceste aspecte sesizate de agențiile de turism, dar până la ora publicării nu am primit niciun răspuns.
Un astfel de caz a fost înregistrat chiar miercuri, 9 septembrie, când un turist străin din Spania a sesizat personalului muzeului că a plătit o sumă disproporționat de mare pentru a vizita Castelul Pelișor.
Capturile de pe ecranul telefonului mobil al vizitatorului confirmă modul de operare al platformei paralele peles-castle.ro. Bărbatul a achiziționat două bilete pentru adulți la Pelișor, plătind 29 de euro pentru fiecare acces, la care s-a adăugat o taxă suplimentară, suma totală extrasă din contul său ajungând la 60,90 de euro pentru o vizită al cărei cost oficial de stat este de doar 60 de lei (aproximativ 12 euro pentru ambele persoane).
Diferența de peste 240 de lei achitată în plus reprezintă adaosul direct încasat de site-ul intermediar. În urma acestei situații, angajații muzeului i-au explicat turistului spaniol că a fost victima unei platforme neoficiale de speculă și l-au sfătuit să se adreseze organelor de poliție pentru a depune o reclamație oficială.