Centrul Kennedy din Washington D.C. se confruntă cu riscul unui faliment în câteva săptămâni, dacă numele președintelui american Donald Trump nu este pus din nou pe fațada clădirii, potrivit unor documente obținute de The New York Times și The Washington Post.
Situația critică a fost detaliată într-o rezoluție preliminară trimisă membrilor consiliului de administrație înaintea unei ședințe speciale programate marți.
Conform documentelor, centrul de arte performative ar putea rămâne fără fonduri pentru plata salariilor și a contractelor de mentenanță curentă în scurt timp, riscând astfel falimentul, potrivit CNN.
Donald Trump a propus să strângă fondurile necesare salvării instituției, dar doar cu condiția de a primi „recunoașterea adecvată” pentru acest gest. În lipsa acesteia, Trump nu este dispus să conducă această inițiativă sau să supervizeze planul de renovare, conform rezoluției citate de cele două publicații americane.
„Trump atrage bani”, a declarat Paolo Zampolli, membru al consiliului de administrație și un apropiat al președintelui, pentru The New York Times. „Când Trump cere donații, toată lumea donează”.
Această situație reprezintă cel mai recent episod din seria controverselor legate de influența lui Donald Trump asupra prestigioasei instituții culturale, care a fost afectată de dificultăți financiare, schimbări frecvente de conducere și procese juridice de la numirea sa la conducerea consiliului, anul trecut.
Venirea sa a generat nemulțumiri în rândul artiștilor, mulți dintre aceștia retrăgându-se din evenimentele planificate, ceea ce a dus la o scădere a vânzărilor de bilete.
În decembrie 2025, Trump a decis să își adauge numele pe fațada clădirii, dar schimbarea a fost contestată în instanță. În urma unui verdict judecătoresc, inscripția a fost îndepărtată în luna iunie a acestui an.
De altfel, când a auzit că numele său va fi îndepărtat de pe clădire, Donald Trump a scris pe platforma sa Truth Social că un judecător numit de Barack Obama a blocat închiderea Centrului Kennedy pentru renovările majore planificate de administrația Trump și a decis eliminarea numelui „TRUMP” primit recent în urma votului Consiliului de Administrație.
Președintele SUA a mai adăugat că Centrul Kennedy a acumulat pierderi de sute de milioane de dolari în anii precedenți și că administrația Trump anunță că predă gestionarea, operarea și mentenanța centrului către Congresul SUA, refuzând să mai fie implicată într-un proiect ale cărui renovări sunt blocate.
Cu toate acestea, în luna august, consiliul centrului a votat din nou pentru adăugarea numelui lui Trump pe clădire, împreună cu aprobarea unui proiect de renovare pe termen lung, conform documentelor judiciare.
Problemele financiare ale Centrului Kennedy au fost agravate de o prevedere din regulamentul intern, conform căreia donațiile private deja primite, în valoare de milioane de dolari, ar trebui returnate dacă numele lui Trump nu apare pe fațadă. „Toți acești bani, sute de milioane de dolari, vor trebui imediat returnați sau nu vor fi primiți de Centru”, se arată într-un document depus la o instanță de apel.
Pe lângă problemele financiare, centrul se confruntă și cu riscuri structurale. Potrivit The Washington Post, un incident din 4 septembrie, în care o secțiune de tencuială din plafonul Grand Foyer s-a prăbușit de la o înălțime de aproximativ 18 metri, a determinat conducerea să considere clădirea „nesigură pentru ocupare continuă”. Deși nimeni nu a fost rănit, administrația folosește acest incident pentru a justifica urgența renovărilor necesare.
Avocații centrului au avertizat că, fără lucrări de renovare extinse, clădirea riscă să devină o „structură periculoasă și veche, care ar trebui demolată”.
În aprilie 2026, oficialii Centrului Kennedy au oferit presei un tur al facilităților, arătând defecțiunile din camera cazanelor, culise, parcări și sistemul de ventilație, pentru a sublinia necesitatea renovărilor.