Cu 9 milioane de urmăritori pe Instagram și aproape 7,5 milioane de abonați pe YouTube, Karol a devenit odată cu rolul din producția Disney „Soy Luna” un star internațional.

România se află și ea pe lista orașelor europene în care Karol Sevilla va concerta în aprilie 2019, în cadrul spectacolului intitulat „Karol Sevilla y sus hermanas – The European Tour”. Așa se face că pe 1 aprilie artista va cânta la Cluj, pe 2 aprilie la Timișoara (Sala Sporturilor – Olimpia), pe 3 aprilie la Craiova (Sala Polivalentă), iar pe 6 aprilie la București (Romexpo, Pavilionul central). Karol va ajunge și în alte orașe din Europa, după cum urmează: 4 aprilie – Sofia, Bulgaria, 8 aprilie – Zagreb, Croația, 9 aprilie – Ljubljana, Slovenia, 10 aprilie – Belgrad, Serbia. Concertele Karol Sevilla în Europa sunt organizate de Top Music Media, agenție românească de evenimente.

Așteptată cu sufletul la gură de mii de copii și adolescenți, Karol Sevilla va putea fi văzută și ascultată live în România, la București, Cluj, Timișoara și Craiova.

Citește și

Elena Cârstea, un agent imobiliar cam ghinionist în America. I-a scăzut cota, după ce-a vândut doar două case ieftine într-un an!

Urmărește-ne pe Google News
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
GSP.RO
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Playtech.ro
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Un preot ucrainean și unul român au băut până la leșin, în Vaslui. Al nostru s-a prăbușit, ucraineanul s-a răzgândit și vrea înapoi acasă
Observatornews.ro
Un preot ucrainean și unul român au băut până la leșin, în Vaslui. Al nostru s-a prăbușit, ucraineanul s-a răzgândit și vrea înapoi acasă
Horoscop 21 mai 2022. Fecioarele sunt chemate, fie că vor, fie că nu, să facă un pas în față, să arate ce pot în cadrul echipei
HOROSCOP
Horoscop 21 mai 2022. Fecioarele sunt chemate, fie că vor, fie că nu, să facă un pas în față, să arate ce pot în cadrul echipei
Doi copii din Suceava au mers 15 km cu bicicletele pentru a restitui un portofel pierdut, plin cu bani și acte. Au cerut în schimb un singur lucru
Știrileprotv.ro
Doi copii din Suceava au mers 15 km cu bicicletele pentru a restitui un portofel pierdut, plin cu bani și acte. Au cerut în schimb un singur lucru
VIDEO | O sportivă rusă a avut un discurs şocant chiar în faţa lui Vladimir Putin. Episodul a făcut înconjurul lumii
Orangesport.ro
VIDEO | O sportivă rusă a avut un discurs şocant chiar în faţa lui Vladimir Putin. Episodul a făcut înconjurul lumii
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“
PUBLICITATE
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“