Actriţa Keira Knightley s-a despărţit de iubitul ei, Rupert Friend, după o relaţie de aproape cinci ani. Ce doi au decis să meargă pe drumuri separate înainte de Crăciun, dar informaţia a fost făcută publică recent, de tatăl actriţei.
"Da, s-au despărţit. Dar aşa merg lucrurile, din păcate. Singura variantă este să accepţi lucrurile acestea", a declarat tatăl lui Knightley, Will, pentru publicaţia The Sun.
Keira Knightley, în vârstă de 26 de ani, şi Rupert Friend, în vârstă de 29 de ani, s-au cunoscut pe platourile de filmare pentru pelicula "Mândrie şi prejudecată", în 2005.