Kevin Spacey, la un pas să scape de procesul de agresiune sexuală. Pretinsa victimă refuză să depună mărturie ca să nu se autoincrimineze

Comentează
Arhiva foto

Kevin Spacey ar putea evita un proces de agresiune sexuală, întrucât unicul dosar penal întocmit împotriva actorului american a suferit o puternică lovitură luni, după ce acuzatorul din acel caz a decis să nu mai depună mărturie în instanţă de teama de a nu se autoincrimina, informează AFP, preluată de Agerpres.

Starul american, în vârstă de 59 de ani, a cărui carieră a fost grav afectată de primele acuzaţii de agresiune sexuală formulate împotriva sa în noiembrie 2017, nu a fost prezent la audierea de luni ce a avut loc la Tribunalul din Nantucket, în statul Massachusetts.

În acea staţiune balneară americană, foarte apreciată de celebrităţi, protagonistul serialului "House of Cards" şi al filmului "American Beauty" a fost acuzat că a pipăit, în iulie 2016, penisul unui tânăr bărbat de 18 ani, angajat al unui bar, după ce i-ar fi oferit alcool.

Punerea starului sub acuzare pentru atentat la pudoare şi agresiune, în această speţă, a avut loc la sfârşitul anului 2018, după ce mai multe alte acuzaţii vizând agresiuni sexuale comise asupra unor bărbaţi tineri au apărut în spaţiul public în siajul mişcării #MeToo.

Niciuna dintre celelalte acuzaţii, atât în Statele Unite, cât şi în Marea Britanie, nu a dus deocamdată la deschiderea unui dosar penal.

Un telefon care nu mai e de găsit

În dosarul din Massachusetts, telefonul mobil al acuzatorului a avut un rol crucial: acuzatorul l-a utilizat pentru a filma agresiunea prezumtivă, pe care a comentat-o apoi prin SMS cu iubita lui din epocă şi cu un grup de prieteni.

Or, acel telefon, pe care avocaţii apărării doreau să aibă posibilitatea de a îl examina, a dispărut, au confirmat luni tânărul şi părinţii lui, cu toţii chemaţi să depună mărturie în cadrul audierii.

Un poliţist a afirmat că a predat familiei acel telefon după ce a extras toate datele necesare din el, însă a recunoscut că nu a cerut o confirmare scrisă în urma predării. Familia acuzatorului afirmă că nu a reintrat niciodată în posesia telefonului.

Anchetat de poliţişti şi invitat să spună ce a făcut cu telefonul şi cu acele mesaje, tânărul le-a dat asigurări spunând că nu a şters nimic din conţinuturile prezumtiv compromiţătoare.

Dar, avertizat că orice modificare adusă conţinuturilor din telefon ar putea să atragă cercetări judiciare împotriva lui, tânărul a invocat al cincilea amendament din Constituţia americană, ce permite unui martor să păstreze tăcerea pentru a nu risca să se autoincrimineze.

Imagini șterese de mama pretinsei victime

Mama tânărului, o prezentatoare TV cunoscută în regiunea oraşului Boston, Heather Unruh, a recunoscut la bară că a şters anumite imagini potenţial stânjenitoare din telefon, înainte de a îl preda poliţiştilor.

Ea a asigurat instanţa că nu a şters însă nimic care să fi fost asociat presupusei agresiuni.

Însă avocatul lui Kevin Spacey, Alan Jackson a insinuat că SMS-urile în care tânărul bărbat - un admirator al actorului Kevin Spacey - ar fi lăsat să se înţeleagă că a consimţit la acele atingeri intime au fost şterse.

Judecătorul nu a luat o hotărâre luni, însă apărarea a anunţat că urmează să ceară foarte repede renunţarea la cercetarea penală din acest caz. "Tot dosarul este compromis", a afirmat avocatul Alan Jackson.

Procurorul de caz nu a exclus posibilitatea renunţării la proces, însă a cerut judecătorul un interval de o săptămână pentru a lua o decizie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:12
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
17:55
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
Analiză
18:00
Eterni în funcții publice. Președinții și premierii pleacă, ei rămân pe poziții
19:17
Soldații ruși sunt antrenați într-o tabără din nordul Bulgariei, în apropiere de România, de veterani SAS și Navy Seal, arată un raport The Telegraph
18:54
Rusia este acuzată de trafic de ființe umane pentru a face rost de carne de tun pe frontul din Ucraina
18:50
Rezultatele Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase joi
TRENDING
13:57
Grindină uriașă de 10 cm, rafale de vânt de 120 de km și ploi abundente: se anunță furtuni extreme în Balcani
17:48
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei. Sursă foto: Ayako Funatsu / Facebook
14:40
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei: „România m-a învățat să fiu fericită”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
atentat 11 septembrie 2001 profimedia-1129202719
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate