La ce a RENUNȚAT o cântăreață, pentru a face carieră în România | VIDEO

Comentează
Arhiva foto

Este vorba despre cântăreața Katy Rain, din Republica Moldova, profesoară de biofizică şi pictoriţă, dar care a lăsat totul pentru a face carieră în muzică. Katy s-a făcut cunoscută prin hiturile sale "Iartă-mă" sau "Listen my dear" și speră să rupă topurile în curând, în România, ea mutându-se aici alături de soțul ei, hairstilistul Denis Condrea.
Denis s-a impus cu succes în saloanele din Bucureşti, devenind un nume cunoscut în domeniu. Cei doi au împreună au un băieţel, cel mai frumos lucru realizat de ei până în acest moment. Totuși,.și el a renunșat la specializările ințiale. ”Am studiat colegiul de muzică, specialitatea canto academic, şi actorie. Ca stilist, totul a pornit din glumă. Am zis să am încă o profesie, că să am de unde alege mai târziu ce să fac. Nu m-a tuns nimeni la fel de bine ca profesoara mea şi aşa mi-a venit ideea. La început am fost clientul ei, iar apoi am devenit studentul ei. Un salon din Bucuresti m-a invitat pe mine şi echipa mea pe o perioadă de trei luni, pentru a-l promova. Apoi, am ales să rămân aici, pentru că mi-a plăcut şi m-am adaptat uşor", povestește Denis Condrea, care a absolvit Academia Fest-Fashion din Chişinău.
"Am cliente de toate vârstele şi pentru toate am ceva deosebit să le ofer. Sunt moderne, feminine, mereu active si pozitive. Ca stilist, am o imaginaţie diferită, văd lucrurile prin propria viziune. Îmi place părul lung, bogat. Îmi place să transform o femeie, să fie cât mai feminină, misterioasă şi modernă. Extensiile de păr cu bandă adezivă ajută atât la alungirea părului, cât şi la dublarea volumului de la rădăcină. Folosesc sistemul tip bandă, bazat pe o tehnică unică, ce dă posibilitatea de a reutilize părul de mai multe ori. Produsul este din păr 100 % natural. Extensiile sunt aduse din India, sunt de ultimă generaţie şi se pot folosi la orice tip de păr: subţire, rar ori foarte blond", explică Denis Condrea, care spune că tratează toate clientele sale ca pe adevărate vedete. "Modelul meu în viață este soția mea.
Ne-am cunoscut la o piscina din Chişinău prin intermediul fratelui care este un bun prieten de-al meu. Ne-am văzut, ne-am plăcut, ne-am înţeles. De trei ani suntem împreună şi de doi ani suntem căsătoriţi. Am făcut nunta pe 15 mai, de Ziua Internaţională a Familiei, într-un local aproape de Chişinău, în mijlocul naturii. Mă las inspirat de natura, de muzica clasică iar soţia mea e doi în unu: mă inspiră şi mă motivează", spune Denis Condrea despre soția sa.


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:46
Când apare în cinematografele din România noul film cu Sandra Bullock și Nicole Kidman
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!