Maestrul Radu Beligan a decis ca, pe data de 14 decembrie, când va împlini venerabila vârstă de 95 de ani, dar şi 75 de ani de teatru să sărbătorească prin muncă, pe scena celui mai tânăr teatru din Capitală, Metropolis, alături de toţi apropiaţii lui, oferindu-le cadou premiera “Lecţia de violoncel”. În această comedie savuroasă, sărbătoritul le va da replica actorilor Marius Manole, Tania Popa, dar şi Rodicăi Ionescu. De asemenea, tot în această zi măreaţă, artistul va urca pe scena Teatrului Naţional Bucureşti cu spectacolul “Egoistul”, regizat de el însuşi, după care va fi omagiat în prezenţa publicului.