Problemele nu se mai termină pentru Lindsay Lohan. Eliberată pe cauţiune weekend-ul trecut şi surprinsă la doar câteva ore în timp ce-şi injecta heroină, vedeta de 24 de ani a decis să se interneze din nou într-o clinică de tratare a dependenţei de medicamente şi alte substanţe.
Potrivit People.com, Lindsay Lohan vrea să-şi intensifice tratamentul şi speră ca de această dată să aibă mai mult succes decât în precedente tentative de reabilitare.
Numele clinicii de dezintoxicare în care s-a internat starleta americană nu a fost dat publicităţii, însă, potrivit sursei citate, unitatea spitalicească se află în partea de sud a statului California. Actriţa s-a internat din proprie iniţiativă, în seara de luni, aceasta fiind a cincea oară în ultimii trei ani când ajunge la reabilitare.