Simona Traşcă, Pepe, Denisa Biţă, Costin Mărculescu sunt doar câţiva dintre invitaţii care s-au distrat la petrecerea prilejuită de ziua de naştere a Loredanei Chivu, care a sărbătorit în Princess Club.
Blonda „păcătoasă” a ajuns în locaţie după emisiunea „Un show păcătos”, acolo unde este asistentă, şi i-a lăsat pe toţi cu gura căscată, cu ţinuta ei extrem de provocatoare. Loredana a purtat o rochie neagră, lungă, care a lăsat totul la vedere. Decolteul extrem de adânc le-a oferit invitaţilor o privelişte de neuitat la sânii siliconaţi, în timp ce partea de jos a fost despicată până la şold şi a făcut deliciul multor momente pe parcursul nopţii. Având o rochie foarte lungă, Loredana a avut ghinionul să o agaţe rochia de câteva ori, lăsându-şi părţile intime complet la vedere, mai ales că nu a purtat chiloţi. La fel s-a întâmplat şi când a stat pe canapele şi a încercat să îşi aranjeze rochia buclucaşă, care a făcut ca totul să fie vizibil complet, în mai multe rânduri.
Un moment important al petrecerii a fost surpriza pe care organizatorii i-au pregătit-o Loredanei. Aceasta a fost chemată pe scenă şi a primit un tort şi câteva sticle de şampanie, aduse de către dansatorii clubului. Loredana a fost extrem de emoţionată, mai ales că a avut parte de o noapte în care a primit zeci de cadouri şi sute de flori.

lore11.JPGIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 17

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.