„Eu şi Paul ne dorim cât mai curând posibil un copil, dar asta nu depinde doar de noi. Nu mi-ar plăcea să fiu o mireasă însărcinată pentru că, din experienţa prietenelor, am văzut că poţi avea stări destul de ciudate care i-ar strica seara soţului şi, în final, pot da peste cap toată nunta. Însă n-am nimic împotriva mireselor viitoare mămici. Într-o lună, cu voia lui Dumnezeu, aş putea fi şi eu însărcinată”, a declarat Sorana pentru ziarul Ring.
Întrebată dacă s-a schimbat ceva în relaţia ei cu Paul după ce s-au cununat civil, cântăreața a răspuns:

„Mi-am schimbat numele şi cam atât. Faptul că am locuit împreună până acum ne-a ajutat să ne cunoaştem mai bine. Şi, înainte de a sta în acelaşi apartament, am legat o prietenie foarte apropiată care a rămas şi în prezent: eu sunt cea mai bună prietenă a lui şi invers. Între timp, ne-am cunoscut reciproc în toate ipostazele posibile, inclusiv la nervi şi sub efectul stresului. Iubirea este ca jocul de şah, trebuie să gândeşti tot timpul cu două mutări înainte”, a declarat artista.
Sorana și Iulian Moga s-au cununat civil luna trecută și, în iunie, își vor uni destinele și în fața lui Dumnezeu .

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.