Lady Gaga a purtat diamante în valoare de peste 5 milioane de dolari

Pentru cei care credeau că rochia pe care a purtat-o Lady Gaga la gala Globurilor de Aur a fost uriașă, surpriza a venit atunci când au aflat suma la care se ridică bijuteriile purtate de cântăreață.

Nominalizată la premiul pentru „cea mai bună actriță”, Gaga i-a adus un omagiu Judy Garland prin rochia pe care a purtat-o. Iar ținuta creată special pentru ea de Valentino Haute Couture a fost accesorizată cu bijuterii de la Tiffany.

Artista a prezentat pentru prima dată în public colierul Tiffany Aurora, o bijuterie realizată special pentru ea, care cuprinde 300 de diamante strălucitoare, inclusiv unul care are 20 de carate, în centru.

Gaga a adăugat, de asemenea, cercei din diamante de la Tiffany & Co. care valorează aproximativ 115.000 de dolari și trei brățări de la aceeași casă, tot din diamante, a căror valoare este de 130.000, 145.000 și 45.000 de dolari.

The Hollywood Reporter scrie că valoarea totală a diamantelor purtate de Lady Gaga a fost de 5 milioane de dolari.

Lucruri inedite și amuzate de la Globurile de Aur 2019. O laureată Oscar a purtat sandale de 45 de dolari, în timp ce o nominalizată la Globuri a avut peste 5 milioane de dolari la gât


Citește și: 

Lista completă a câștigătorilor Globurilor de Aur 2019. Surprizele care au marcat gala

GALERIE FOTO | Cele mai îndrăznețe ținute de la Globurile de Aur 2019. Vedetele au impresionat pe covorul roșu

FOTO | Lady Gaga, omagiu incredibil la Globurile de Aur 2019! De ce a ales să poarte superba rochie mov


Lupita Nyong’o a purtat încălțăminte de 45 de dolari la Globurile de Aur

În mijlocul unei mări de haine și accesorii realizate de cei mai mari designeri și creatori de modă din lume, Lupita Nyong’o – cunoscută ca una dintre cele mai spectaculoase apariții de pe covorul roșu – a ales să poarte o pereche de sandale surprinzător de accesibili ca preț.

Actrița din „Black Panther” a apărut pe covorul roșu purtând o rochie albastră Calvin Klein și în picioare o pereche de sandale care se găsesc în magazine la prețul de 45 de dolari, realizate de Aldo Leventer.

Încălțămintea s-a potrivit perfect cu rochia superbă purtată de actriță și nu ar fi spus nimeni că sunt atât de ieftine raportat la haine.

Lucruri inedite și amuzate de la Globurile de Aur 2019. O laureată Oscar a purtat sandale de 45 de dolari, în timp ce o nominalizată la Globuri a avut peste 5 milioane de dolari la gât

Jameela Jamil a purtat blugi sub rochia ei de la Globurile de Aur

Jameela Jamil a dovedit în noaptea Globurilor de Aur că are niște trucuri în mânecă, sau mai bine spus sub fustă.

Pentru a nu-i fi frig la Globurile de Aur, actrița din „Good Place”, a purtat o pereche de blugi pe sub superba rochie Monique Lhuillier purtată pe covorul roșu.

„O femeie cu experiență poarta blugi sub rochia de la Globurile de Aur, pentru ca e foarte frig”, a scris Jamil, pe Twitter alături de un filmuleț în care le arăta fanilor ce poartă pe sub rochie: „Refuz să răcesc pentru modă”, a mai spus actrița pe Instagram.

Lucruri inedite și amuzate de la Globurile de Aur 2019. O laureată Oscar a purtat sandale de 45 de dolari, în timp ce o nominalizată la Globuri a avut peste 5 milioane de dolari la gât

Temperatura din Los Angeles în momentul sosirii vedetelor pe covorul roșu a fost de 12 grade Censius, scrie Page Six.

Melissa McCarthy le-a dat sandvișuri cu șuncă participanților la Globurile de Aur

Cina la Globurile de Aur este servită înainte de evenimentul care este televizat, ceea ce face ca mulți actori să ajungă înfometați la locația în care se organizează decernarea premiilor.

În acest an, actrița Melissa McCarthy s-a gândit să-i ajute pe colegii ei să nu rabde foame și a adus cu ea 30 de sandvișuri cu șuncă și brânză pe care le-a împărțit celor care voiau.

„Le-am înmânat tuturor”, a declarat McCarthy pentru Variety. „Anul viitor, aduc hot-dogi”.

Lucruri inedite și amuzate de la Globurile de Aur 2019. O laureată Oscar a purtat sandale de 45 de dolari, în timp ce o nominalizată la Globuri a avut peste 5 milioane de dolari la gât

Discursuri amuzante și emoționante pe scenă

Gala Globurilor de Aur 2019 nu a fost lipsită nici de momente amuzante, începând cu discursurile susţinute de prezentatorii principali ai evenimentului, Sandra Oh şi Andy Samberg. Un alt moment haios a fost cel în care actrițele Maya Rudolph și Amy Poehler au mimat o cerere în căsătorie, pe scenă.

Christian Bale a atras și el atenția cu discursul său, după ce a câștigat trofeul pentru cel mai bun actor într-un film de comedie/musical („Vice”), unde îl interpretează pe fostul vicepreședinte american Dick Cheney. Starul a mulțumit Satanei pentru inspirația oferită, stârnind hohote de râs.

Nu au lipsit nici momentele dramatice! Unul dintre acestea a fost atunci când Regina King, premiată cu Globul de Aur pentru rol secundar, a promis pe scenă că va lupta pentru egalitatea de gen şi va oferi femeilor 50% din totalul rolurilor existente în următoarele filme pe care le va produce.


Citește și: GALERIE FOTO | Cele mai îndrăznețe ținute de la Globurile de Aur 2019. Vedetele au impresionat pe covorul roșu


 

       
FOTO S-a iubit cu Adrian Cristea și a fost căsătorită cu un alt mare fotbalist, iar acum arată cu totul diferit!
PARTENERI - GSP.RO
FOTO S-a iubit cu Adrian Cristea și a fost căsătorită cu un alt mare fotbalist, iar acum arată cu totul diferit!
BOMBĂ! Ce relație a existat între Nuțu Cămătaru și Monica Gabor: ‘Mi-a adus-o mie primul și...’
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce relație a existat între Nuțu Cămătaru și Monica Gabor: ‘Mi-a adus-o mie primul și...’
„Ai vrut să pleci și ai plecat”. Cristina, o farmacistă din Botoşani s-a sinucis la doar trei luni de la nuntă. Tânăra de 30 de ani a lăsat o scrisoare de adio
Observatornews.ro
„Ai vrut să pleci și ai plecat”. Cristina, o farmacistă din Botoşani s-a sinucis la doar trei luni de la nuntă. Tânăra de 30 de ani a lăsat o scrisoare de adio
Horoscop 8 decembrie 2021. Gemenii sunt deja înclinați spre lipsă de concentrare, ce duce la consecințe neplăcute
HOROSCOP
Horoscop 8 decembrie 2021. Gemenii sunt deja înclinați spre lipsă de concentrare, ce duce la consecințe neplăcute
Motivul pentru care bătrânul din Vaslui și-a omorât soția și fiul cu securea este absolut cutremurător. Unde se ducea când a făcut accident
Știrileprotv.ro
Motivul pentru care bătrânul din Vaslui și-a omorât soția și fiul cu securea este absolut cutremurător. Unde se ducea când a făcut accident
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Telekomsport
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Cum să faci masca facială perfectă… cu doar puțină imaginație
PUBLICITATE
Cum să faci masca facială perfectă… cu doar puțină imaginație