Cuvintele pe care Luke Roberts le-a învățat în limba română: „Sunt unele pe care nu ar trebui să le știu”

Comentează
Actorul britanic Luke Roberts
Exclusiv

După ce în trecut a jucat în două filme cu Dracula, dar a fost coleg de platou și cu Mădălina Bellariu Ion, iată că acum Luke Roberts își face debutul și într-o peliculă regizată de un român.

Actorul, care este cunoscut datorită rolului din „Game of Thrones”, joacă în „Acel Martie” („That March”), filmul lui Iura Luncașu care a intrat recent în cinematografele din România și care se vrea a fi un fel de „James Bond de România”, fiind o producție filmată în limba engleză, în care povestea este cu agenți secreți.

Libertatea a mers în Spania la evenimentul de lansare al filmului „Acel Martie” („That March”), iar acolo Luke Roberts ne-a răspuns la câteva întrebări.

„A fost fantastic să lucrez cu Iura Luncașu! Este un om foarte sensibil, atent și a fost o bucurie să lucrez cu el. Este interesat, pentru că reușește să scoată la suprafață cele mai bune performanțe posibile. Ceea ce sper și cred că i-a reușit și de această dată. De la început până la sfârșit a fost minunat! Este un adevărat profesionist, are un simț al umorului foarte bun.

Era îngrijorat că nu prea știe limba engleză, dar comparativ cu mine, care nu știu deloc limba română, s-a descurcat foarte bine. A fost grozav! M-a făcut să mă simt foarte bine și îl respect enorm. Este un adevărat profesionist”, a spus Luke Roberts în exclusivitate pentru Libertatea.

Ținând cont că în trecut a mai jucat într-un film alături de Mădălina Bellariu Ion, care este personaj principal în „Acel Martie” („That March”), am fost curioși să aflăm de la Luke Roberts ce părere are despre româncă.

„De data asta avem scene împreună! Data trecută, eu călăream prin pădure pe un armăsar, iar ea striga numele meu în timp ce murea când năștea. A fost destul de dramatic! Am văzut cadrele pe care le-a filmat și a făcut o treabă excelentă. Așa că ne-am spus: «Trebuie să ne întâlnim la un moment dat sau să lucrăm împreună la ceva». Și iată-ne aici! A fost minunat.

Nu am fost zilnic pe platoul de filmare, dar a fost o perioadă intensă. Și e o plăcere să lucrez cu Mădălina, cu Iura… Au fost minunați! Și da, a fost o experiență grozavă”, a adăugat Luke Roberts în exclusivitate pentru Libertatea.

Și, pentru că a filmat în Cluj, Luke Roberts a învățat și câteva cuvinte în limba română. Însă nu a vrut să ni le divulge, deoarece era înregistrat și a spus că sunt expresii pe care nu le poate reproduce în public.

„Am încercat mai repede să învățat spaniola, doar ca să pot supraviețui câteva zile în Spania. Știu și câteva cuvinte în limba română, dar mai degrabă sunt unele pe care nu ar trebui să le știu. (n.r. - râde) Sunt cuvinte urâte. Nu pot să ți le spun, pentru că mă înregistrezi. (n.r. - râde) Să vorbesc în limba română este groaznic! Adică, să fiu sincer cu tine, când mă gândesc la limba română, mă gândesc la Dracula, pentru că am jucat în câteva filme cu vampiri și îmi vin în minte unele replici de: «Dormi»! Celelalte cuvinte sunt urâte. Sau sunt unele cuvinte pe care le spui când încerci să hipnotizezi pe cineva înainte să-i sugi sângele, cum se întâmplă în filme”, a mai afirmat Luke Roberts în exclusivitate pentru Libertatea.

Celebrul actor britanic a adus-o în discuție și pe partenera lui de viață, dezvăluind că el nu știe prea multe despre România, iar iubita lui se simte rușinată când îl aude că spune acest lucru.

„Am auzit de Nadia Comăneci, de Gică Hagi, dar nu sunt un mare fan al sportului, aici ar fi mai bine să vorbești cu partenera mea. I-ar fi rușine că nu știu mai multe despre realizările românilor din sport. Dar da, este o țară minunată. România este o țară frumoasă și, de fiecare dată când am condus între Brașov și București, mi s-a părut copleșitor de frumoasă. Iar Munții Carpați sunt fenomenali. Nu am ajuns pe litoralul românesc, dar am auzit că aveți de toate în România. Și arhitectura este uimitoare, multe influențe, o combinație de comunism cu democrație. Clădirile foarte mari sunt destul de impresionante. Mă gândesc la Casa Poporului”, a încheiat Luke Roberts interviul pentru Libertatea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!