Mădălina Ghenea a făcut senzaţie la Festivalul de Film de la Monte Carlo, unde a fost prezentă de curând. Ţinutele ei au fost ca de fiecare dată sexy şi impecabile. Dacă la San Remo, Madalina a ales creaţiile unei case de modă din Italia, Alberta Ferretti, românca a ales acum rochiile create Andreei Badala. Se pare că ţinuta purtată de actriţă a costat peste 2000 de lei.
FOTO: HEPTA
Mădălina Ghenea a fost fotografiată la braţul actorului Robert Davi, cel care i-a şi ţinut companie actriţei pe toată perioada serii dar şi la petrecerea organizată târziu în noapte.
Mădălina a fost premiată la Festivalul de Comedie de la Monte Carlo. În plus, a fost invitată şi la premiera mondială a filmului “Toate drumurile duc la Roma”.
Cariera brunetei în domeniul modei a început la numai 15 ani, când a prezentat pentru celebrul creator Gattioni. A participat la prezentări de modă în toată lumea, România, Italia, Germania, Japonia, Austria, Africa de Sud, Franța sau Spania. Prin urmare, Mădălina se declară „cetățean al lumii, cu viața într-o valiză”.