Celebra cântăreață Madonna, în vârstă de 61 de ani, a anulat trei concerte pe care urma să le susțină în cadrul turneului său din cauza unor probleme medicale, anunță Press Association, citată de Agerpres.
Concertele anulate de madonna urmau să aibă loc în Boston, în perioada 30 noiembrie - 2 decembrie. concertele fac parte din turneul "Madame X" al vedetei, notează Agerpres.
Madonna a anunțat, pe contul ei de Instagram, că a anulat concertele la recomandarea medicilor.
"Vă rog să iertați această întorsătură neașteptată a evenimentelor. faptul că sunt pe scenă în fiecare seară îmi aduce atâta bucurie, iar anularea este ca o pedeapsă pentru mine, însă durerea pe care o am acum este copleșitoare și trebuie să mă odihnesc și să urmez recomandările medicilor pentru a putea reveni mai puternică și mai bine și a continua călătoria madame X împreună cu voi", este mesajul transmis de Madonna în mediul online.
View this post on Instagram Please forgive this unexpected turn of events. Doing my show every night brings me so much joy and to cancel is a kind of punishment for me but the pain I’m in right now is overwhelming and I must rest and follow doctors orders so i can come back stronger and better and continue the Madame ❌ journey with all of you. #madamextheatre A post shared by Madonna (@madonna) on Nov 27, 2019 at 12:28pm PST
FOTO: Hepta; Instagram