După mega-succesul pe care l-a înregistrat Mariah Carey în 1994 cu albumul ei de Crăciun, aceasta vrea să repete performanţa şi anul acesta, însă nu singură, ci împreună cu mama ei.
"Acum 15 ani nu mi-aş fi imaginat niciodată că albumul meu de Crăciun va deveni un fel de tradiţie în familiile americane. Deşi nu vroiam, Tommy Mottola m-a convins atunci şi îi mulţumesc şi în ziua de azi.
Anul acesta m-am gândit să înregistrez un album similar, dar vreau să fie în duet cu mama mea pentru că are o voce absolut superbă", a declarat artista pentru presa din S.U.A.
Patricia Carey, mama Marihei este cântăreaţă de operă şi predă lecţii de canto în particular.