În inima Bucureștiului, un bloc discret ascunde o poveste surprinzătoare: construit în anii ’20 pentru funcționarii statului, C.A.M. Lahovary a fost unul dintre primele experimente de locuire colectivă modernă din Capitală. Avea lifturi, încălzire centrală, garaje și portari în trei schimburi, iar arhitectul său a ajuns să locuiască în propria clădire.
Cuprins:
Clădirile istorice sunt adesea privite în grabă, printre mașini parcate, vitrine și fațade transformate de intervenții succesive. Însă, încă mai există și locuri cu povești aparte.
Una dintre aceste clădiri se află în Piața Alexandru Lahovary, la doi pași de haosul din Piața Romană.
Imobilul de la numărul 1, cunoscut drept blocul C.A.M. Lahovary, a fost ridicat între 1926 și 1929 pentru Casa Autonomă a Monopolurilor, instituție importantă a statului român.
Acesta a fost proiectat de arhitectul Lucian Teodosiu, un profesionist a cărui carieră avea să rămână strâns legată de programele de construcții ale administrației publice din București, dar și din țară.
Înainte de Primul Război Mondial, soluția preferată pentru construirea unor locuințe accesibile fusese aceea a caselor individuale, iar proiectele de locuințe ieftine dezvoltate în București urmăreau, în general, să ofere familiilor o gospodărie proprie, cu o mică suprafață de teren în jurul casei.
După război, însă, realitatea economică și socială a orașului se schimbase, iar dezvoltarea Bucureștiului obliga arhitecții și administrația să caute formule noi, în care un număr mai mare de familii să poată fi adăpostit pe suprafețe de teren mai mici, fără ca această densificare să însemne neapărat renunțarea la condițiile de confort considerate moderne.
„Locuinţa familială, răsfăţată de jur împrejur, de soare, lumină şi flori, şi destul de izolată de alte locuinţe, nu mai poate fi apanajul tuturor şi nu mai poate rămâne în centrul oraşului. Gruparea locuinţelor o impun nevoile sociale şi o cer necesităţile tehnice în schimbul unor avantaje”, nota I.D Enescu în „Aspectele locuinţei familiale şi locuinţe colective în România”, citat de liternet.ro.
Blocul C.A.M. din Piața Lahovary nu a fost conceput pur și simplu ca o clădire cu multe apartamente, ci ca parte a unei politici de locuire destinată funcționarilor statului. A fost, de altfel, considerat primul bloc de locuințe sociale din București.
Clădirea avea aproximativ 1.800 de metri pătrați construiți, era organizată pe parter, patru etaje și mansardă și oferea aproximativ 85 de locuințe, toate destinate familiilor și funcționarilor necăsătoriți.
Mai important decât numărul apartamentelor era însă ceea ce oferea clădirea. C.A.M. Lahovary era dotată cu ascensoare, încălzire centrală, garaje și spații comune. Iar la intrarea în curtea interioară totul era închis și păzit.
Existau trei paznici în ture, care nu permiteau accesul celor din exterior. Nici atunci când aceștia urmau să aibă o vizită în bloc. Paznicul care de serviciu, telefona și anunța vizita persoanei de la poarta principală.
Vorbim așadar de elemente prin care arhitecții încercau să demonstreze că locuirea colectivă nu trebuia să fie sinonimă cu sărăcia sau lipsa confortului.
Lucian Teodosiu, autorul proiectului, se afla atunci la începutul unei cariere care avea să fie legată timp de mai mulți ani de Regia Monopolurilor Statului, instituție pentru care a lucrat între 1926 și 1942 și în cadrul căreia a participat la realizarea mai multor proiecte de construcții.
Iar povestea devine cu atât mai interesantă prin faptul că arhitectul a primit un apartament în clădirea pe care o proiectase.
Conform datelor existente, construirea imobilului a costat aproximativ 70 de milioane de lei, fără valoarea terenului, o sumă care trebuie interpretată în contextul economic al anilor ’20.
În spatele proiectului se afla aparatul financiar al statului, iar numele lui Vintilă Brătianu apare în contextul politicilor publice privind locuirea și modernizarea administrației, într-o perioadă în care problema locuințelor devenise parte a discuției mai largi despre dezvoltarea Bucureștiului.
Brătianu era atunci ministru al finanţelor, primarul Bucureştiului din 1908 care luase primele măsuri de construire a locuinţelor ieftine.
Statul încerca, prin astfel de proiecte, să rezolve mai multe probleme în același timp. Să ofere condiții de locuire pentru o parte dintre angajații săi, să folosească mai eficient terenurile din zonele urbane și să introducă în locuințe soluții tehnice considerate moderne.
În acest sens, blocul cu șase scări din Lahovary poate fi privit ca un experiment administrativ, social și arhitectural, iar rezultatul lui avea să devină tot mai familiar pe măsură ce Bucureștiul intra în epoca marilor dezvoltări imobiliare.
Dacă imobilul cu 85 de apartamente, unele care pe vremuri aveau chiar și șase camere, dar care au fost modificate pentru a permite găzduirea mai multor persoane a rămas în același loc, piața din jurul lui a trecut prin schimbările politice ale secolului XX.
Piața „Alexandru Lahovary” a purtat, în perioada comunistă, numele de Kuibîșev (denumire impusă de regimul comunist după anul 1948, în onoarea liderului revoluționar și politrucului sovietic Valerian Kuibîșev) și apoi pe cel de Cosmonauților, înainte să revină la denumirea actuală.
Monumentul lui Alexandru Lahovary, realizat de sculptorul francez Antonin Mercie și inaugurat în 1901, continuă să fie punctul central al pieței, iar în jurul lui coexistă clădiri aparținând unor generații arhitecturale diferite.
Astăzi, în Piața Lahovary, printre mașini și trecători, blocul continuă să își ocupe locul, fără să facă prea mult zgomot în legătură cu propria istorie. Iar oamenii care trec astăzi pe lângă el văd, cel mai probabil, doar o construcție interbelică.