„Sunt teribil de mâhnită că toată această circotecă, pe care ştiu exact cine o provoacă şi în interesul cui se face, are un efect extrem de nociv asupra copiilor. Şi asupra fiului meu şi asupra celor doi copii ai domnului Cornu, pentru că ei sunt la o vârstă la care îşi formează caracterul, la o vârstă la care trebuie să-şi iubească necondiţionat ambii părinţi. Şi în momentul în care citesc când despre unul, când despre celălalt lucruri oribile în ziare ei devin derutaţi, nu mai ştiu ce să creadă”, a spus Marina Almăşan în emisiunea „Drept la ţintă” de la Kanal D.
De asemenea, prezentatoarea TVR şi-a exprimat îngrijorarea în ceea ce priveşte starea fiului ei, Victoraş, de 15 ani, care este la vârsta când poate să-şi dea singur seama de realitate. „Fiul meu, de exemplu, a fost şocat să afle că tatăl lui, timp de 15 ani, s-a întâlnit în permanenţă cu cealaltă fiică a lui”, a spus Marina Almăşan, referindu-se la Alessia Socaciu.
Marina Almăşan susţine că Victor Socaciu nu i-a prezentat-o niciodată pe Alessia: «Ştiam că are o fată dintr-o aventură!» | EXCLUSIV
Despre fiica lui Victor Socaciu, pe care acesta a avut-o cu o altă femeie, Marina Almăşan a spus: „Stau şi mă întreb de ce a fost nevoie de această minciună. Minciuna, fie că e minciună că s-au întâlnit, fie că a fost o minciună perpetuată timp de 15 ani. Deci în oricare dintre situaţii e vorba de o minciună”.
„Îmi pare bine că am reuşit în sfârşit să pun capăt unei căsnicii care nu mergea de ani buni”, a mai declarat Marina.
Citeşte şi: Au confirmat toate zvonurile! Marina Almăşan şi miliardarul Georgică Cornu se declară oficial un cuplu