Vedeta TVR a scris astăzi un editorial în Ziarul Ring în care vorbeşte despre relaţia ei cu Şerban Huidu. "Zilele trecute, tot citind diverse articole prin ziare, mă căzneam să identific înlăuntrul meu un strop de milă pentru cârcotaşul Huidu. Am reuşit să fabric ceva compasiune în direcţia soţiei sale şi a nevinovaţilor săi copii. Ori de câte ori încercam însă să spun „săracul de el!”, îmi revenea în minte aroganţa cu care, de la pupitrul „moşiei” sale editoriale, îi batjocorea pe toţi cei care nu întruneau condiţiile sale de simpatie", a notat Marina Almăşan.
Aceasta a continuat: "La pachet cu alţi colegi de breaslă, am devenit, la rându-mi, ţinta veninoaselor sale săgeţi. „Cum poţi să te legi de anii din buletin, desfiinţând toată cariera cuiva? Nu ştii că vârsta omului şi defectele sale fizice nu ai voie să le batjocoreşti niciodată?”, l-am întrebat, la un moment dat, după un astfel de atac. A bâiguit nişte scuze, după care, săptămâna următoare, iar am fost numiţi „dinozaurii din TVR”.M-a mâhnit mult Huidu ăsta al nostru".
Marina Almăşan a încheiat: "M-aş fi bucurat să-mi poată fi milă de el, şi atunci, când cu accidentul la schi, şi mai apoi, când, fără voia lui, a ajuns criminal. Nu l-am urât, nu am jubilat când a dat de belea, dar am înţeles încă o dată că în viaţă nu e bine să sădeşti rău, pentru că, la un moment dat, acesta s-ar putea întoarce împotriva ta". »
Citeşte şi: "Şerban Huidu RUPE TĂCEREA: "Nu sunt nici nebun, nici nu vreau să impresionez!" Vezi ce spune despre comportamentul lui, dar şi accidentul provocat de el!