Violeta, fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică, a împlinit 12 ani și deja dă dovadă de maturitate în raport cu cei din jur. În plus, relația cu fratele vitreg, Radu Ștefan, este una extrem de specială.
Violeta a uimit pe toată lumea prin mesajul transmis fratelui său după ce acesta a cântat alături de tatăl lui pe scena Sălii Palatului.
La 12 ani recent împliniți, Violeta, fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică, se înțelege de minune cu fratele ei mai mare, Radu Ștefan Bănică. După ce adolescentul a cântat alături de celebrul său tată la concertul de Crăciun de la Sala Palatului, fetița a ținut să-i transmită un mesaj plin de căldură și emoție.
„Am primit acest video de ziua mea. Este cel mai frumos cadou pe care puteam să-l primesc. Sunt atât de mândră de fratele meu, Radu Ștefan Bănică, și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru un asemenea frate.
Când am văzut filmarea am început să plâng. Apreciază-i pe cei care te iubesc și prețuiește-i pentru totdeauna. Ești cu adevărat norocos, când întâlnești pe cineva ca el (n.r. fratele ei, Radu Ștefan)”, acesta a fost mesajul transmis de Violeta pentru fratele său, în vârstă de 16 ani, potrivit VIVA!