Mesajul Joanei Benedek după alegerile parlamentare 2016. "Îmi pare rău de ceea ce se întâmplă cu noi"

Comentează

Mesajul Joanei Benedek după alegerile parlamentare 2016 din România este foarte clar. Actrița din România care a făcut furori în Mexic grație telenovelelor în care a jucat, a mărturisit că și-a făcut datoria de votant chiar și peste mări și țări. Vedeta s-a declarat tristă vizavi de situația socială din țara natală.

Joana Benedek este una dintre româncele care au reușit să se impună peste hotare.  Stabilită de mulți ani în Mexic, vedeta a cucerit milioane de fani cu aparițiile sale din telenovele care s-au bucurat de un imens succes la public.

Pe 11 decembrie, ziua alegerilor parlamentare 2016 din România, actrița și-a făcut datoria și a mers la vor.

Mesajul Joanei Benedek după alegerile parlamentare 2016: "Nu vor face vreodată să nu mai fiu româncă"

Joana Benedek, care de ceva vreme s-a retras din lumina reflectoarelor și a ales calea lui Dumnezeu, a ținut să le spună fanilor săi de pe o rețea de socializare că și-a făcut datoria de votant și că, mai mult decât orice, se consideră româncă până-n măduva oaselor, indiferent unde s-ar afla.

"Ca-n fiecare Duminică, merg cu smerenie și iubire, să mă înclin în fața Domnului, Luminii Cristice, din care toți facem parte...Iar azi, în plus, mi-am facut și datoria față de țara pe care o iubesc, indiferent dacă trăiesc departe...peste ocean!Nici mări, nici țări n-au facut și nici nu vor face vreodată să nu mai fiu româncă, get-beget.Și în plus: Bucureșteancă!Îmi pare rău, de ceea ce se întîmplă, cu noi... Cu România noastră, cea frumoasă...Cu românismul nostru actual...Înțeleg multe, dar totuși imi pare profund foarte rău...Însă, indiferent de cine va conduce țara, eu m-am născut si voi muri româncă!", a comentat vedeta pe pagina sa de pe un site de socializare.

Mesajul Joanei Benedek după alegerile parlamentare 2016: "Dacă cineva îmi va cere să ajut țara o voi face fără nicio îndoială"

Seducătoarea vedetă a afirmat că este dispusă să ajute în țara natală oricând i se va cere ajutorul.

"Iar dacă cineva, vreodată imi va cere sa ajut țara, cu ce știu si ce-am învățat, pina acum în viață, o voi face fără nici o îndoială!Mai încolo de dreapta sau de stînga, eu sint "umanistă" si cred ferm în unire, dar și în diversificare! Deci în importanța negocierii pentru a dobîndi armonia între opinii, părți si orientări!Acum e momentul UNIRII.Nu al disensiunilor și a discrepanțelor!A negocierii.A incluziunii. A reformulări pentru Binele Major Comun!Sper ca cei care au cistigat să facă binele tării și-a românilor!O merităm și este deja timpul!Dumnezeu să ne ajute?Să auzim numai de bine, dragilor!", se încheie mesajul binecunoscutei actrițe.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O barca rasturnata in kefalonia, septembrie 2026
08:17
Un român de 45 de ani a dispărut în apele Mării Ionice, în Kefalonia
Rezultatele Loto 6/49 din 17 septembrie 2026. Care sunt numerele câștigătoare extrase azi. Foto: Loteria Română
07:00
Tragerile loto din 17 septembrie 2026. Report de peste 1,48 milioane de euro la Loto 6 din 49
MONDEN
Ilinca Vandici
08:27
Ilinca Vandici, imagini din New York după ce a anunțat că este însărcinată. Unde s-a fotografiat prezentatoarea TV
5 STIRI MONDENE 16 09 2026
Exclusiv
16 sept.
5 Știri by Libertatea- Monden: Ce sumă primește Cheloo pentru fiecare săptămână în „Asia Express”/ Gabriela Cristea a slăbit 30 de kilograme, dar nu vrea să se oprească
POLITIC
Florin Lazar Vlaadică, seful Oficiului de Informatii Integrate de la Cotroceni a folosit avioanele companiei Toyo Aviation, implicata in „Scandalul Mykonos”. Sursă foto: Administrația Prezidențială
08:23
Florin Lazăr Vlădică, șeful Oficiului de Informații Integrate de la Cotroceni, a folosit avioanele companiei Toyo Aviation, implicată în „Scandalul Mykonos”
Președintele Nicușor Dan va avea prima întâlnire în cadrul consultărilor de la Cotroceni cu reprezentanții PSD. Foto: Profimedia
16 sept.
Traian Băsescu îl avertizează pe Nicușor Dan înaintea consultărilor de la Cotroceni: varianta cea „mai sigură” vine cu un cost politic
Ultimele știri
09:04
Ce s-a întâmplat cu Andreea Popescu după ce a vorbit despre idila cu Dan Alexa. „E un adevărul care nu-ți face cinste neapărat și nu vrei să-l expui”
LiveText
06:00
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea premierului. Nicușor Dan a început discuțiile cu partidele parlamentare
09:00
Leonardo Badea, prim-viceguvernatorul BNR, ar putea fi propunerea surpriză de pe lista premierilor lui Nicușor Dan
09:00
Veste bună pentru Alina Pușcău. Olga Barcari a obținut viza pentru America: „Doamne, câte întrebări mi-au pus!”
TRENDING
16 sept.
Horoscop 17 septembrie 2026. Gemenii sunt tentați să măsoare valoarea unor relații după siguranța pe care le-o oferă, deși nu e corect
16 sept.
În anii '90, 313 gazele au fost eliberate în deșert, în Arabia Saudită. 20 de ani mai târziu, cercetătorii au revenit și au descoperit ce s-a întâmplat cu ele
16 sept.
Nicușor Dan a convocat partidele la consultări, la Cotroceni, pentru a desemna noul prim-ministru
Produse pentru curățarea podelei
06:30
Cum să speli podeaua ca să nu se așeze praful timp de săptămâni
Doi soți în timp ce fac economii și pun banii într-o pușculiță
16 sept.
S-au pensionat la 40 de ani, după ce au strâns o avere. Cum au economisit doi soți 1.100.000 de euro și au scăpat de datorii
Zeci de mașini oprite la semafor pe un bulevard din Italia
16 sept.
O țară din Europa elimină impozitul auto anual pentru milioane de mașini cu o singură condiție
Creierul tău când mergi la teatru. Experiment inedit la Cluj
16 sept.
Ce se întâmplă în creierul tău când mergi la teatru. Experiment inedit la Cluj: artiști din 7 țări și medici neurochirurgi pun în scenă un festival diferit
Un bărbat la un restaurant care poartă tricou albastru. Pe scaune se află oameni care aplaudă
16 sept.
Gestul unui patron față de un chelner, aplaudat de toți clienții: „Astăzi este o dimineață specială”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un român a fost arestat în Italia după ce ar fi clonat carduri de carburant folosite de Poliție. Sursă foto: Poliția de Stat italiană
06:57
Un român a clonat cardurile de carburant ale polițiștilor italieni, a umplut o cisternă de 1.000 de litri și apoi a vândut combustibilul. Cum funcționa schema
 Ciprian Pamfile este considerat de Jandarmerie liderul instigatorilor de la protestele din Piața Victoriei
16 sept.
Primele arestări după violențele de la protestul fermierilor. Cine este Ciprian Pamfile, considerat de Jandarmerie liderul instigatorilor
În prezent, legislația rutieră din România prevede purtarea căștii doar pentru persoanele sub 16 ani care circulă pe partea carosabilă, atât pe biciclete, cât și pe trotinete. Foto: Profimedia
16 sept.
Cele 5 motive pentru care Bolt și Lime nu vor casca obligatorie pentru trotinetiștii vitezomani
Spitalul Universitar de Urgență din București, secția SUUB
16 sept.
Ministerul Sănătății ia bani de la programele naționale și salariile rezidenților pentru a susține UPU în septembrie și octombrie
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16 sept.
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor