Fotografii: Dumitru Angelescu

Fosta solistă a Pussycat Dolls a mulțumit pentru invitație și a spus că, ”m-am îndrăgostit de acest oraș absolut superb. Mulțumesc mult Brașov”. Pe parcursul recitalului, Nicole a mulțumit publicului de mai multe ori în limba română.

Un moment special și emoționant al recitalului de la Brașov a fost când artista a interpretat melodia Purple Rain a lui Prince, despre care a spus că a fost un foarte bun prieten al ei și că îi lipsește enorm. Nicole a spus publicului român că este prima dată când cântă această piesă pe o scenă.

nicole scherzinger (8)Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Frumoasa brunetă a urcat pe scenă purtând un body roz cu o centură supradimensionată din piele neagră, o cămașă lungă, transparentă, roz și o geacă neagră, pe care a dat-o jos după primele două piese.

Cântăreața a interpretat cele mai cunoscute piese ale sale, dar și unele din perioada în care cânta cu trupa de fete Pussycat Dolls.

În această seară, pe scena Cerbului de Aur au susținut recitaluri Nicole Scherzinger – lead singer al trupei Pussycat Dolls -, Edvin Marton, Eleni Foureira, The Motans şi Carlas Dreams!

Tot astăzi s-au desemnat și câștigătorii ediției de anul acesta.


Citește și: VIDEO / Libertatea a vorbit cu Edvin Marton, celebrul violonist care a cântat, deghizat în cerșetor, pe străzile din Brașov: „Am avut acest sentiment că trebuie să ies pe stradă și să le cânt oamenilor”


 

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
Solista cu cel mai mare bust din România, decizie BOMBĂ! Nimeni nu se aștepta la asta
Playtech.ro
Solista cu cel mai mare bust din România, decizie BOMBĂ! Nimeni nu se aștepta la asta
Săptămâna viitoare am putea avea record de îmbolnăviri. Medicii fac scenarii sumbre: "Mortalitate care poate ajunge la 5-10% din populație"
Observatornews.ro
Săptămâna viitoare am putea avea record de îmbolnăviri. Medicii fac scenarii sumbre: "Mortalitate care poate ajunge la 5-10% din populație"
Horoscop 23 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să dea curs invitațiilor care vin de la prieteni
HOROSCOP
Horoscop 23 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să dea curs invitațiilor care vin de la prieteni
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
Știrileprotv.ro
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Laptopurile ASUS OLED ajută ochii asediați de lumina albastră
PUBLICITATE
Laptopurile ASUS OLED ajută ochii asediați de lumina albastră