„A fost groaznic. Am născut de două ori. Am născut natural şi prin cezariană. Mi s-a rupt apa la salon. Viitorul soţ era în drum spre salon, nu am vrut să-i spun iniţial, pentru că pe mine nu mă durea nimic. Era totul bară la bară. Am sunat la salvare, dar nu a venit niciuna după 40 de minute. Eu trebuia sa nasc pe 20 decembrie. La ora 20 m-au luat durerile. Am avut contracţii ore întregi şi după mi-au băgat un cateter în coloană, a fost foarte dureros. O oră jumătate m-am chinuit să nasc natural, dar nu am putut. Aveam un geam şi voiam să mă arunc pe geamul ăla de durere. Naşterea naturală nu e atât de dureroasă la termen, dar fata mea era prea mică şi nu era la termen şi nu se putea împinge singură. Le-am spus că leşin şi nu mai pot. Acum sunt bine. A avut 2,400 kg. Au scos-o la limită. Tot travaliul pe care l-au avut m-a ajutat pentru că ea şi-a dezvoltat plămânii şi nu a mai fost nevoie să fie băgată la incubator. La cezariană au fost complicaţii că s-au chinuit medicii greu să o scoată. Eu am avut două anestezii”, a spus Mihaela Moise la „XNS”.

Fosta jurnalistă OTV s-a pregătit intens pentru venirea pe lume a micuței. „Am aranjat camera, am pus pătuţul.”, a declarat Mihaela Moise în urmă cu ceva timp. Mihaela Moise, cunoscută drept Meme, a dat vestea despre sarcina sa pe contul ei de pe o rețea de socializare, în urmă cu câteva luni, acolo unde a postat și ecografia pe care a făcut-o.

Citește și

TVR a dat un milion de euro pe recitalurile de la Cerbul de Aur! Sume fabuloase încasate de artiști. Cântăreața Nicole Scherzinger, cel mai bine plătită!

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.