În vreme ce vedeta TVR 1 a refuzat să comenteze informaţia, primarul din localitate, care şi-a trimis un reprezentatnt acasă la mireasă pentru a oficia cununia civilă, a confirmat evenimentul:
„Este adevărat! Cununia a avut loc joia trecută. Eu am fost plecat câteva zile, dar ştiu că cineva de la noi a oficiat căsătoria. Ei au dorit ca ceremonia să aibă loc în casa familiei fetei, iar noi ne-am conformat”, a declarat Ştefanel Rusu, Primarul din Ştefăneşti, Botoşani.
Fiind vorba despre o localitate destul de micuţă, lumea a început să vorbească deja pe la colturi, comentând numărul mic de invitaţi şi secretomania instaurată în jurul cununiei.
Mircea Radu este cunoscut drept un mare crai în lumea mondenă de la noi. Însă un crai care, aşa cum îi stă bine unui bărbat adevărat, nu se laudă cu cuceririle sale.
Două dintre relaţiile prezentatorului jurnalului de ştiri din weekend de la TVR au fost foarte mediatizare. Marea dragoste a lui Mircea Radu ar fi fost unguroaica Magdolna Grosu, cea care prezenta emisiunea în limba maghiară de pe TVR 1.
Mai mediatizată a fost însă povestea de iubire cu Alexandra Dinu. Mircea Radu şi Alexandra Dinu au avut o relaţie înainte ca în viaţa blondei să apară fotbalistul Adrian Mutu. Alexandra şi Adrian s-au despărţit ulterior, dar dragostea dintre Mircea Radu şi aceasta nu s-a mai reaprins.
CITEŞTE ŞI:
VIAŢA MISTERIOASĂ a lui MIRCEA RADU. Cine sunt fostele IUBITE ale SEXY SIMBOLULUI de la „Din dragoste”
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!