Peste 5.000 de persoane au participat duminică, 4 octombrie, la parada organizată pe Calea Victoriei cu ocazia aniversării a 20 de ani de Zurli, potrivit organizatorilor.
Evenimentul s-a încheiat în Piața Revoluției, unde participanții au cântat și au dansat împreună într-un flashmob pe piesa „Am o căsuță mică”.
Parada a început la ora 11:00, în fața Cercului Militar Național. Copiii, părinții și bunicii s-au alăturat personajelor Gașca Zurli, mascotelor Zurli și copiilor din Gașca Zurli Junior.
Participarea a depășit așteptările organizatorilor, iar parada a devenit o expresie a atașamentului publicului față de Zurli. Copiii și familiile lor au venit să-și arate dragostea față de Gașca Zurli: unii costumați în personajele preferate, alții cu pancarte cu mesaje și urări de aniversare. Cu cornete colorate pe cap, au parcurs Calea Victoriei scandând împreună „Eu sunt Zurli!”.
Mirela Retegan, fondatoarea Zurli, s-a aflat în fruntea paradei și a însoțit publicul până în Piața Revoluției, unde copiii și adulții au repetat împreună mișcările cunoscute ale cântecului „Am o căsuță mică”.
„Nu ne așteptam la atât de multă lume. Este cel mai frumos cadou pe care îl puteam primi la aniversarea celor 20 de ani. Să vezi copii, părinți și bunici venind împreună și cântând aceleași cântece îți arată ce loc a ajuns să aibă Zurli în viața lor. Le mulțumesc tuturor celor care au venit să sărbătorească alături de noi”, a declarat Mirela Retegan.
Parada a deschis seria evenimentelor aniversare pregătite pentru luna octombrie. Următoarea întâlnire cu publicul este spectacolul din 10 octombrie, în cadrul căruia Gașca Zurli Junior va avea un moment special.