Creatorul de modă Eugen Olteanu a murit la vârsta de 42 de ani. A lansat una dintre cele mai controversate colecții inspirate din tragedia de la Colectiv

Comentează

Creatorul de modă Eugen Olteanu a murit la vârsta de 42 de ani. Soția acestuia este cea care a făcut anunțul trist, pe contul de socializare. Până acum, cauza morții nu a fost făcută publică. Designerul era cunoscut pentru una dintre cele mai controversate colecții inspirate din tragedia de la Colectiv.

Sorana Mohamad Darclee, fosta componentă a trupei A.S.I.A., a transmis un mesaj sfâșietor pe rețelele de socializare, fiind o apropiată a creatorului de modă.

„Mi-am pus un pahar din băutura ta preferată și îți vorbesc pentru că știu că mă auzi.
M-ai rupt, frățiorule. Abia așteptam să ne vedem, să leșinăm de râs și să discutăm despre toate ideile noastre mărețe.

Iar vorbeam unul peste altul, că aveam multe de spus. Pentru mine ești în altă țară, pe plajă, cu oceanul, palmieri cât vezi cu ochii, păhărelul în mână și dansezi, cu pălăriuța de paie pe cap.

Tu ești imens și nu ai cum să pleci. Ai creat atât de mult și atât de frumos. Iar dintre toate creațiile tale magnifice, copiii tăi sunt capodopere: puternici, frumoși, cu minte briliantă și toate datele genetice să construiască cel puțin la fel de frumos cum ai făcut tu. Știu că ești cel mai mândru de asta... și îți aud toate glumele pe care le-ai fi făcut în momentul ăsta... că sunt frumoși ca tine, talentați ca tine... tot tacâmul.

Umorul tău fenomenal m-a ajutat în cele mai crunte momente. Am trăit împreună multe astfel de clipe, dar cele mai multe au fost magie pură. Pe cât am muncit, pe atât ne-am distrat. Am avut multe de sărbătorit și, dacă nu era nimic, inventam noi un motiv. Doamne Dumnezeule, câte lucruri am învățat din colaborarea cu tine pentru Geno Del Tu și colecția mea”, a scris Sorana pe pagina de Facebook.

Anunțul decesului a fost făcut de soția designerului, printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare:
„Te voi iubi veșnic, iubirea mea. Din inima mea nu vei pleca niciodată”.

Cauza decesului nu a fost dezvăluită, însă, potrivit unui mesaj publicat pe rețelele de socializare de un apropiat al designerului, acesta s-ar fi confruntat cu o boală gravă.

Eugen Olteanu a intrat în atenția publicului după prezentarea unei colecții vestimentare care a provocat numeroase controverse. Designerul a ales să abordeze un subiect extrem de sensibil, introducând în show imagini și simboluri asociate victimelor incendiului din Colectiv. În cadrul prezentării, modelele au purtat folii izoterme asemănătoare celor folosite pentru persoanele arse, iar decorul a inclus referințe la clubul unde s-a produs tragedia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
MONDEN
Adrian Mutu și Vladimir Dembinski, producătorul Survivor România de la Antena 1 | sursa foto: gsp.ro
12:19
Primul nume mare de la Survivor România 2027. Cine e vedeta care negociază în secret cu Antena 1: „S-au înțeles”
Adela si Radu Valcan
12:10
Adela Popescu a împlinit 40 de ani. Declarația de dragoste făcută de soțul ei, Radu Vâlcan. „Să ne hrănești în continuare cu râsul tău”
POLITIC
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu, după discuțiile cu PSD: Prioriățile sunt rectificarea bugetară, bugetul pe 2027 și traiectoria fiscală
Ultimele știri
InterviuExclusiv
13:00
Cum a reușit Adela Popescu să facă față presiunii pe platourile de filmare: „Eu sunt din Șușani. Nu se supără nimeni”
12:51
Soluția simplă și ieftină pentru curățarea cuptorului: cele două ingrediente din bucătărie care dizolvă rapid grăsimea arsă
ExclusivInterviu
12:51
Bella Santiago și soțul ei, Nicu Grigore, dezvăluiri savuroase despre viața de cuplu: „Când ne certăm zici că joacă România-Filipine”
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hot dog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește