Enervat la culme de faptul că autoritățile nu au rezolvat nimic cu privire la starea deplorabilă a unei străduțe din apropierea blocurilor ANL din cartierul Micro 13, un cetățean din Galați a hotărât să atragă atenția printr-o metodă imbatabilă: viralul de Internet.
Acesta s-a înregistrat și a postat pe youtube un filmuleț în care îi invită pe edilii orașului la o partidă de pescuit în băltoaca formată în mijlocul străzii, care dăinuie acolo din 2014.
"Pescarul de carosabil", pregătit cu scule profesioniste de pescuit, n-a reușit să prindă decât o cutie de energizant, dar nu a ezitat să-i transmită primarului: "Domnule Stan, vă invităm la balta dumneavoastră. Un an nou fericit!"
Momentul a a devenit viral pe internet și a fost apreciat de mii de gălăţeni.