Scriitorul american William H. Gass a încetat din viață. Acesta avea 93 de ani.
William H. Gass a murit în noaptea de miercuri spre joi, după cum a anunțat editorul său francez.
Scriitorul român Mircea Cărtărescu a vorbit despre regretatul romancier american, pe care l-a cunoscut în anul 1992.
"A murit la 93 de ani unul dintre cei mai mari scriitori americani - și poate ai lumii -, William H. Gass, autorul romanelor ”Omensetter’s Luck" si “The Tunnel” ca și al unui mare număr de povestiri. L-am cunoscut în 1992 la Stuttgart, în cursul unui seminar de două săptăâani despre postmodernism, unde a venit alături de alți mari autori și teoreticieni ca John Barth, Raymond Federman, Malcolm Bradbury și Ihab Hassan. Era un om corpolent, cu foarte frumoși ochi azurii, sclipitor în discuțiile teoretice din seminar ca și in scrierile pe atunci încă nepublicate din care ne citea. Scria intens, joycean-faulknerian, era de multe ori incomod în ideile și optiunile morale ale personajelor lui. A trăit în ultimele decenii în umbra unor scriitori americani mult mai mediatizati, fără să fie, cred eu, egalii lui în curaj estetic și în forța limbajului. Poate că e timpul pentru noi traduceri din cărțile lui, pentru lectura și relectură", a spus scriitorul Mircea Cărtărescu.