Vedetele de televiziune au răspuns provocării de găti un mic dejun sănătos cu ocazia deschiderii în Capitală a unui nou magazin cu produse naturiste.
Nicoleta a ales să gătească un mic dejun cât pentru o familie numeroasă, aşa cum este a ei şi a combinat cereale, goji, fulgi de ovăz, alune de pădure, migdale şi puţin lapte de soia.
Pentru Iuliana Marciuc, însă, micul dejun sănătos s-a bazat mai mult pe decorarea bolului în care se aflau cereale, multe fructe confiate şi lapte de soia. Vedeta tv a mărturisit că ei şi lui Adrian Enache, cu care formează un cuplu, le place ca mâncarea „să fie frumos decorată în farfurie”.
Dacă, la început, între concurentele din care a făcut parte şi prezentatoarea TV Raluca Moianu, a fost armonie, finalul competiţiie s-a lăsat cu scântei, Iuliana Marciuc reproşându-i Nicoletei Luciu că a optat pentru o variantă de mic dejun nepotrivit pentru copii, mai ales pentru tripleţii care au doi ani.
În continuare, cele două s-au contrat pe tema consumului de carne de către copii şi, în timp ce Iuliana susţinea că, după vârsta de trei ani, fiul ei nu a mai mâncat carne, Nicoleta a susţinut sus şi tare că „Nu se poate trăi fără carne”.
Vedetele au fost împăcate de Ruxandra Constantina, medic specialist Apifitoterapie care a decis că, deşi micul dejun al Iulianei Marciuc arăta mai apetisant, cel pregătit de Nicoleta Luciu era mult mai calitativ din punct de vedere nutriţional.
În ceea ce o priveşte pe Raluca Moianu, aceasta a ales să pregătească un mic dejun pentru balerine, mai exact pentru fiica sa, Maia. Ea a pregătit, alături de o altă mamă, de data aceasta bloggeriţă, un mic dejun din lapte de soia şi cereale, la care a refuzat să aducă vreo „îmbunătăţire”, aceea fiind reţeta preferată a Maiei.
” Fetiţa mea Mara este balerină şi mănâncă un astfel de mic dejun sănătos”, a spus Raluca Moianu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.