Tony Şeicărescu va fi noul solist al trupei Iris. "Pornesc la drum cu multă speranţă, am ascultat Iris de mic copil şi după atăţia ani ajung să fiu solist la trupa adolescenţei mele. Pentru mine este o mare provocare, nu-mi găsesc rostul în tot ceea ce aş vrea să exprim, că am ajuns într-o formaţie de legendă. Sper din tot sufletul ca cei care au fost până acum alături de Iris să fie şi de acum înainte", a spus acesta pentru jurnalul.ro.
Fostul membru al trupei Direcţia 5 a continuat: "Despre Cristi Minculescu nu am cum să vorbesc decât la superlativ, dar am toată încrederea că Iris va continua povestea".