NUNTĂ DE VEDETĂ! Detalii de la CĂSĂTORIA CELEI MAI FAIMOASE BEBELUŞE. Uite DE CE SE TEME MIRELE

Comentează
Arhiva foto

Cununia celor doi a avut loc la Biserica Podeanu din Bucureşti şi a respectat toate cutumele româneşti.
Mireasa a ales pentru fericitul moment o rochie- prinţesă, o vestimentaţie asemănătoare purtând şi fetiţa ei, Isabel, pe care Oana o are dintr-o căsătorie anterioară cu spaniolul David.
Flancată de şase domnişoare, micuţe balerine de la şcoala de dans pe care o conduce Oana, aceasta a sosit la biserică într-o limuzină albă, din care a întârziat să coboare, din cauza unui inicident minor - a avut probleme cu pantofii.

Un naş "cârcotaş"

Ajutată de naşi, Oana a depăşit imediat momentul şi a intrat în biserică la braţul lui Mihai Găinuşă care îi va fi alături de acum înainte nu doar pe platourile de filmare. Dacă naşul a fost îmbrăcat după reguli, la patru ace, naşa a fost ceva mai relaxată cu privire la costumaţia de zi şi a optat pentru o rochie simplă şi viu colorată şi o coafură lejeră.
Ceremonia religioasă s-a desfăşurat în prezenţa familiei şi a prietenilor apropiaţi - din rândul cărora nu au lipsit colegul de la Codrut Kegheş, alias "Dezbrăcatu'" şi vedetele Prima TV Grig Chiroiu, alias "Pupăză" şi Constantin Zamfirescu, alias "Gogoaşă" din serialul "Trăsniţii".
Deşi teribil de emoţionată, mireasa Oana Ioniţă nu a dat frâu lacrimilor, pentru a nu-şi strica machiajul.
După ce au încheiat ceremonia din biserică prin tradiţionalul "Isaia dănţuieşte", mirii au ţinut cont şi de gura lumii, mai degrabă a bătrânelor care asistau de pe margine la cununie şi au înconjurat, singuri de data aceasta, biserica.


Petrecere cu surprize şi emoţii

Odată momentul ceremonios ajuns la sfârşit, miri şi nuntaşi au început petrecerea la un restaurant de fiţe din nordul Capitalei. Toate detaliile au fost puse la punct din timp, aşa că tot ce le rămâne de făcut mirilor şi invitaţilor este să se bucure de ziua cea mare.
De două ori emoţionat este mirele. Tenorul Florin Butnaru are emoţii în plus faţă de soţia sa pentru că, spune el, se teme de dansul mirilor. Ştiind-o pe Oana dansatoare profesionistă, întreaga asistenţă va dori să vadă un dans al mirilor impecabil, iar mirele mărturiseşte că, spre deosebire de soţia lui, nu-i place să danseze.
Vor trece cu siguranţă cu bine şi peste dansul de deschidere, iar mirele va fi copleşit de aleasa lui pentru că Oana a pregătit o surpriză tuturor: va schimba azi trei ţinute. Astfel, la salon, rochia de cununie va fi înlocuită cu una potrivită pentru dansul mirilor, urmând ca, mai târziu, în timpul recepţiei, să îmbrace o a treia, mult mai elegantă.

Pedeapsă pentru cei "legaţi" de scaun

O altă surpriză va oferi Oana într-un alt moment-cheie al nunţii: aruncarea buchetului. Balerina este mireasă cu două buchete - unul din flori argintii şi perle, primit în faţa bisericii de la Florin, şi un al doilea clasic, din flori pe care îl va arunca, dimineaţă, domnişoarelor de onoare.
Pe cel din perle în va arunca "în ăia care nu dansează", a glumit Oana Ioniţă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
07:16
România instalează 7 turbine eoliene uriașe de 7 MW, cu rotoare de 175 de metri care pot produce energie chiar și la vânt slab
07:12
Cine este „Muza” de pe înregistrările DNA din scandalul uriaș de corupție din Ucraina: „Am un Porsche, o Loro Piana, ceasuri, brățări, genți, haine de blană. Trebuie să le ascund pe toate?”
07:10
Cât costă un litru de benzină și motorină, miercuri, 9 septembrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!