Vedeta avea 13 ani pe vremea aceea  și își amintește foarte clar despre evenimentele petrecute în urmă cu 28 de ani. . Au fost momente grele, tensionate, atât în vremea evenimentelor de stradă – despre care nimeni nu știa cum aveau a se sfârși – dar și în perioada de după, când tatăl ei, Petre Roman, a devenit primul premier de după comunism.

Oana Roman, amintiri dureroase de la Revoluția din 1989

“Aveam 13 ani și jumătate și întâmplător locuiam foarte aproape de Piața Revoluției, pe Calea Victoriei. Eram la maxim 150 de m de Piața Revoluției. Îmi aduc aminte cu foarte mare acuratețe că dimineața când am plecat la școală, oamenii ieșise deja cu acele pancarde. Când m-am întors începuse deja vociferările acelea. Era începutul acestei organizații. M-am dus acasă, am ieșit cu mama pe balcon și am văzut cum lumea începe să se disperseze. Strigau jos Ceaușescu Au venit foarte mult studenți de la Arte Plastice. Se formase un cordon care blocase accesul către Piața Revoluției. A apărut o mașină neagră, din care a ieșit un domn,  Postelnicu îl chema, și au început să îi ia pe acei tineri, îi loveau cu capul de dubă și apoi îi băgau înăuntru. Erau loviți îngrozitor. M-a marcat acea cruzime. Erau plini de sânge ”

,, Mulți m-au invidiat și au considerat că duc o viață roz, în puf. Tata devenise Prim Ministru. În realitate, au fost cele mai cumplite momente din viața mea. Eram un copil singur, într-o viață pe care nu și-o dorea.” declara cu ceva timp în urmă Oana Roman.

Citește și

EXCLUSIV/Mihai Mărgineanu, atacat de rude și acuzat de nepăsare. Scrisoare veninoasă de la verișoara Clara

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.