Oana Zăvoranu, în lacrimi la TV: "Aş fi vrut să am puterea să mă sinucid"

Comentează
Arhiva foto

Fosta soţie a lui Pepe spune că a avut viaţă grea cu socrii ei şi, mai ales, cu soacra, care ar fi încercat să îi controleze viaţa. "Familia Pascu a vrut să mă bată. Mămica ţinea bănuţii lui la ea. Ei se înfruptau cu toţii din banii lui. Ea avea cheie de la casă şi ne pomeneam cu ea. Mai cotrobăia când nu eram acasă. Mama lui mă ura, venea în lipsă şi punea ostentativ poze cu fostele lui iubite, ca să ne certăm noi doi. Pepe i-a explicat frumos să nu mai facă asta şi i-a spus că îşi va pune singur banii într-un cont", a povestit ea la emisiunea "Acces Direct".
"Mama lui m-a înjurat, a spus să ies din casă şi să mă opresc în primul tramvai. Asta la două luni de relaţie. Eu i-am zis lui Pepe să aleagă, la care ea s-a făcut că leşină. S-a dus acasă şi a spus că eu am pus stăpânire pe casa lui Pepe şi că am bătut-o. El s-a enervat şi am mers la părinţii lui unde toată şatra a ieşit şi a început să dea cu picioarele în maşină. Eram însărcinată în momentul ăla. Mama lui a spus: Mă piş pe copilul tău. Am pierdut sarcina pentru că am plâns şi m-am consumat. Pepe a fost lângă mine", a mai povestit Oana.
Fosta soţia a lui Pepe a făcut dezvăluiri şocante legate de trăirile pe care le-a avut după divorţ, când spune ea, a fost la un pas să calcheze psihic, din cauza presiunilor. "Aş fi vrut să am puterea să mă sinucid, ca să nu mai suport toate jignirile care le auzeam în fiecare zi la adresa mea şi care îmi stricau imaginea. Chiar şi aşa, eram terminată, nu mai ştiam ce fac. Acceleram de multe ori pe roşu. Era să mă fac praf o dată. S-au accidentat două maşini, ca să mă evite pe mine. O dată nu îl găseam pe Marty (n.r. - pisoiul) şi era să mă arunc pe geam ca să îl caut. Am auzit o voce interioară care mi-a spus că e afară. M-am urcat pe geam şi un fir subţire m-a făcut ca în ultimul moment să mă dau înapoi. Am plâns vreo două ore. Nu voiam să mă sinucid, dar eram convinsă că îl pot salva".

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Castel Apafi
Analiză
13:00
Castelul renascentist din Sibiu, unde acum 350 de ani s-a pierdut autonomia Transilvaniei, restaurat cu fonduri europene
Două avioane ale Armatei Române în timp ce supraveghează spațiul aerian al țării
10:45
Planul de Înzestrare a Armatei 2027-2036: Ce echipamente militare și drone cumpără România și cum sunt împărțite cele 9.700.000.000 de euro
MONDEN
Nadia Comăneci | Foto: Getty Images
12:24
Ce salariu ar avea Nadia Comăneci la PRO TV. A înlocuit-o pe Carmen Tănase în juriul de la „Românii au talent”
Adela Popescu joacă in serialul Fără Urmă
12:16
Ce serial românesc a programat Pro TV la aceeași oră cu Asia Express
POLITIC
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
08:43
Palatul Cotroceni, răspuns pentru HotNews: CNSAS, nu CSAT, trebuia să-l verifice pe Lucian Pahonțu. Ce spusese Nicușor Dan
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
13 sept.
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Ultimele știri
13:31
Ce se întâmplă în prima săptămână la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Băieții sunt privilegiați”. Detalii din noul show de la PRO TV prezentat de Adelina Pestrițu
13:29
Meniuri speciale de la 69 de lei, pentru gurmanzi, în 100 de restaurante din București: ce se întâmplă între 14 și 21 septembrie
13:28
O nouă taxă pentru comenzile ieftine de pe Temu și Shein, din 1 noiembrie. Cine va plăti în plus
13:14
Statul construiește o școală într-o comună fără niciun elev, unde primarul merge la birou direct cu elicopterul
TRENDING
09:15
Mesajul dureros transmis de Monica Gabor după moartea prietenei sale Mădălina Apostol: „Suferea de ani de zile”
Exclusiv
07:00
Mafia biletelor de la Peleș. Agențiile de turism reclamă la ANAF și Poliție samsarii din parcare care vând bilete la suprapreț. „Ducem turiștii prin curte, că în muzeu nu mai avem loc”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
13 sept.
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Pepene roșu murat într-un borcan de sticlă, cu felii proaspete pe o farfurie în fundal.
13:12
Fructe murate: deliciul care va deveni vedeta platourilor tale festive
muzeul astra sibiu - proiectiul aurul apusenilor
12:39
Muzeul ASTRA din Sibiu lansează proiectul „Aurul Apusenilor. Blestem și dezvoltare” în încercarea de a transforma fostele zone miniere în trasee turistice
Imagine cu aviaone care rulează pe o pistă a aeroportului din Mumbai, India, având în prim-plan un Boeing 747
12:21
Ce înseamnă termenii pe care îi auzi în avion: mayday, turbulență, holding
O casă cu etaj și mansardă, într-o curte plină de trandafiri. Are gardul galben și acoperișul din țiglă roșie
11:36
O casă de 130 de metri pătrați, cu două terase și multiple anexe, se vinde în Banatul sârbesc cu 33.000 de euro
Aeroportul Internațional Incheon, Coreea de Sud
10:50
Coreea de Sud pariază pe jocurile video pentru a-și promova turismul. Peisajele dintr-un viitor joc vor fi reconstruite după locații reale
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Toto Dumitrescu  este dus la poliție
Analiză
10:00
Toto Dumitrescu scapă de pușcărie pentru părăsirea locului accidentului. Motivarea instanței, pe scurt: „A fugit, dar s-a căit”
Accidentul s-a produs pe drumul național DN15, pe raza localității Gornești din județul Mureș. Foto: ISU Mureș
13 sept.
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
Lucian Daghie
13 sept.
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13 sept.
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
12:07
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
09:37
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare