Oana Zăvoranu, mesaj către Pepe, cu ocazia nunții: "Ai grijă de sufletul tău, îngrijește-l, nu-ți bate joc de el"

Comentează

”Nu am văzut nunta. Mi se pare că a urmări cadru cu cadru mi se pare un act masochist. Iar eu nu sunt masochistă. Mă gândeam acum câteva zile la ziua de miercuri și aveam o teamă de ziua asta, pentru că mă gândeam că va fi o zi dificilă pentru mine. După ce a venit ziua de miercuri mă gândeam că nu aveam o stare încât să îmi vină să dansez, dar nu am fost pe atât de tristă pe cât credeam eu că voi fi. Am luat o decizie cu mine. Nu zic asta din frustrare sau oftică, departe de mine gândul. Pepe s-a aruncat într-o căsnicie nedorită. A fost o suferință lăuntrică din momentul în care ne-am despărțit. Am avut însă amândoi două firi extrem de orgoliaose. Ne-am lăsat pradă unor orgolii distructive. Nu am simțit nevoia să-i trimit nici un mesaj. Nu am încercat să fac nimic din cauza orgoliului. De câte ori i-am trimis mesaje fie de dragoste, fie de suferință, sincere, s-a întâmplat să meargă la o emisiune și să facă mișto de ele. M-am simțit violată. Atunci am spus că nu îi voi mai trimit nici un mesaj pentru că nu aveam de unde să știu că nu vor ajunge în toate ziarele și pe la toate televiziunile batjocorite. Au fost la nuntă persoane pe care le detesta”, a spus Oana la ”Acces direct”.
Oana a mărturisit că i-ar fi trimis în ziua nunții lui Pepe un mesaj, însă tocmai din teama de a nu fi publicat în ziar, a abandonat ideea.
"Ai grijă de sufletul tău, îngrijește-l, nu-ți bate joc de el. Sufletul este acel motoraș extrem de fragil care ne face să existăm. Câd acel motoraș se strică, indiferent cât de mulți bani am avea și de frumoși am fi, nu mai contează nimic. Nu face doar din orgoliu, fă doar ceea ce simți", i-ar fi scris Oana fostului soț.
Vedeta a făcut și o glumă pe seama actualei soții a cântărețului, în momentul în care moderatoarea Acces direct, Simona Gherghe, i-a cerut părearea în privința miresei: ”Mireasa-miresoi. Nu este genul meu, mie îmi plac bărbații. Dar nu avem nici o legătură. E mai înaltă cu vreo două capete decât el. Eu nu mă încălțam cu tocuri ca să nu se cațere pe mine. Cred că relația lor este pentru o perioadă. Pepe va rămâne al meu toată viața. Nu știu dacă va fi cu mine, nu contează cu cine va fi, dar el va rămâne tot al meu”, a răspuns Oana.
 



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Manifestaţii paşnice împotriva violenţei şi extremismului sunt organizate duminică, 20 septembrie, în mai multe oraşe din România: Bucureşti, Iaşi, Oradea şi Timişoara. Sursă foto Shutterstock
18:03
Proteste în București și alte trei orașe, duminică seară. Organizatorii cer o manifestație fără violență
Daniela Zeca
Interviu
17:00
Daniela Zeca, scriitoare: „Când forța potențială a tinerilor din Iran se va organiza, Iranul se va schimba și această lume a fricii o să cadă”
MONDEN
Andi Moisescu
Exclusiv
17:00
Ce spune Andi Moisescu despre venirea Nadiei la Românii au talent. Când încep filmările show-ului de la Pro TV
Radu Vâlcan
16:10
De ce „Insula iubirii” nu va fi difuzată vineri, 25 septembrie 2026. Schimbarea anunțată de Antena 1
POLITIC
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. Foto: Facebook
09:18
Siegfried Mureșan anunță că nu va stinge lumina după Ilie Bolojan: „Vom curăța toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani”
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Hepta
19 sept.
Traian Băsescu, despre George Simion: „Faptul că stăm atât de prost la testele PISA explică de ce are succes”. Crede că Georgescu va candida iar la prezidențiale
Ultimele știri
07:00
Rezultatele Loto 6/49 din 20 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
18:21
Italia vrea să limiteze numărul elevilor străini în fiecare clasă și pregătește noi interdicții în școli
18:14
Laurențiu Reghecampf, noul antrenor al FCSB. Ce alte variante a avut Gigi Becali: „Am sunat de 3 ori la el”
18:11
Primarul din Caracal și-a anunțat demisia invocând motive medicale. Ion Doldurea este tatăl unuia dintre patronii stației GPL de la Crevedia care a explodat acum trei ani
TRENDING
08:05
Un șofer de TIR a filmat momentul în care o dronă kamikaze se izbește direct de parbriz, pe drumul spre orașul ucrainean Melitopol, ocupat de ruși
19 sept.
574.060 de pensionari ar putea fi executați silit, din cauza pensiilor calculate greșit
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
Cartierul istoric Al Fahidi – cartier cu clădiri în stil arab clasic din Dubai, Emiratele Arabe Unite
14:59
Cea mai veche clădire din Dubai își redeschide porțile după 5 ani de lucrări masive de restaurare. Fortul Al Fahidi va deveni muzeu
Mâna unei femei bagă haine într-o mașină de spălat
13:33
O singură setare a mașinii de spălat poate reduce consumul de energie electrică
Avion pe pista in aeroport, stationeaza in zona de alimentare
13:07
Turismul european a crescut în prima jumătate din 2026, dar valurile de căldură extremă au alungat vizitatorii din Europa de Vest
Viaductul Petrobras, Sao Paolo, Brazilia
08:18
Construcția uriașă din mijlocul junglei care nu duce nicăieri. Un pod nefinalizat și abandonat a devenit atracție turistică, în Sao Paulo
După mai bine de 50 de ani de cercetări, oamenii de știință au reușit să descifreze enigma din spatele antigenului AnWj, un marker misterios prezent pe globulele roșii ale majorității oamenilor. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
O nouă grupă sanguină, descoperită după o enigmă de peste 50 de ani. Ce au găsit cercetătorii
horoscopul zilei de astăzi 20 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
19 sept.
Horoscop 20 septembrie 2026. Scorpionii au chef de vorbă, dar cei cu care vor să discute s-ar putea să nu fie prea încântați
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
O dronă zboară deasupra mării. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
14:28
Resturi de dronă, distruse de militarii de la Forțele Navale, în zona Chituc, Constanţa
Trenul prezidențial folosit de Nicolae Ceaușescu
Reportaj
14:00
Am intrat în „Palatul pe roți” al lui Nicolae Ceaușescu! Cum arată trenul prezidențial în care liderul comunist traversa țara
O persoană cu părul lung și blond, privită din lateral, care ține o umbrelă neagră deschisă pe o ploaie torențială.
10:59
ANM anunță răcire puternică în toată țara, vijelii, ploi și primele ninsori la munte începând de luni. Cum va fi vremea în București
Sătenii din zona Lacului Movila Miresii
ExclusivReportaj
10:00
Criza politică văzută de la coada vacii. Sătenii din Movila Miresii, Brăila, cred că parlamentarii n-ar rezista o zi în locul lor: „Ăia care au murit la Revoluție putrezesc și ăștia se distrează”/ „Dacă era să-l dea pe Bolojan, îl dădeau jos din mai”
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”