Într-un live postat pe contul de socializare, Oana a vorbit despre silicoane și buze tatuate. Mai mult, aceasta a recunoscut că a fost victima unui tatuaj nereușit la ochi.

Oana Zăvoranu și-a tatuat sprâncenele

„Puteţi să-mi spuneţi prinţesa. Nu am ascuns faptul că de câteva săptămâni am terminat cu operaţiile estetice. Mi-am scos silicoanele de 8 ori, mi le-am scos apoi mi le-am pus iar. Acum sunt naturală dar nu vreau să o consideraţi reclamă, este ceva ce simt să fac pentru că am văzut o grămadă de tatuaje sau micropigmentări de sprâncene sau buze nereuşite. Eu am fost victima unui tatuaj nereușit la ochi. Este foarte greu să ştergi ceea ce este prost făcut. Am reuşit să-mi repar sprâncenele şi să-mi realizez un vis de al meu vechi, să-mi fac o micropigmentare a buzelor. Adică mi-am conturat toate buzele mele, adică cele două, să nu se interpreteze greşit. Sprâncene mele sunt în construcţie.

Oana Zăvoranu, victima unui tatuaj nereușit la ochi. Cum arată vedeta acum. “Este foarte greu”

Nu mi-am injectat acid hialuronic. Doar am fâcut o micropgmentare a buzelor . Acum nu-mi mai e frică să mă mozolesc. Eu nu sunt o fană a machiajului. Nu trebuie să ai nişte fulare pe post de sprâncene. Am slăbit, dar sper că nu din punct de vedere profesional.

Faceţi-vă micropigmentare, nu trebuie sa arătaţi ca nişte ţărănci. Abia peste o lună pot să vă arăt sprâncenele mele finale”, a declarat aceasta pe contul personal de Facebook.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Știrileprotv.ro
Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Viva.ro
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
"Nu l-au votat boţii şi nici TikTok-ul". Contramanifestaţie în Piaţa Universităţii, pentru susţinerea lui Călin Georgescu
Observatornews.ro
"Nu l-au votat boţii şi nici TikTok-ul". Contramanifestaţie în Piaţa Universităţii, pentru susţinerea lui Călin Georgescu
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI