Fosta iubită a actorului Mel Gibson a declarat, în exclusivitate, pentru publicaţia People, că s-a temut pentru viaţa sa în timpul certurilor cu artistul. Rusoaica a rememorat episodul în care Gibson a lovit-o, chiar în timp ce ea o ţinea în braţe pe fiica lor, Lucia.
"Am crezut că o să mă omoare. După aceea, am înregistrat toate convorbirile în care mă ameninţa pentru că aveam nevoie de dovezi. Nu sunt supărată pe el. De dragul Luciei, mi-aş dori să fie bine. Trebuie doar să aibă curajul de a-şi asuma responsabilitatea pentru ceea ce a făcut", a declarat Oksana, pentru "People".
Grigorieva a dezvăluit, de asemenea, că actorul avea des crize de gelozie, vorbea despre sinucidere iar în timpul unei discuţii aprinse a scos şi o armă în faţa sa.
Citeşte şi: