Papan Chilibar, în vârstă de 22 de ani, a devenit vedetă de film în timp ce era încarcerat la Penitenciarul Rahova, iar după eliberare, la începutul anului trecut, a fost împreună cu restul echipei la Festivalul de Film de la Berlin. Din păcate, faima nu l-a ajutat să stea departe infracţiuni, astfel că în aprilie 2010 a fost din nou încarcerat, după ce a spart mai multe locuinţe din Capitală.
Zilele trecute, Chilibar a început să se simtă rău şi a fost transferat la Spitalul Fundeni, din Bucureşti. După investigaţiile pe care le-au făcut, doctorii de aici au anunţat că tânărul e suspect de leucemie. Potrivit unor surse medicale, deţinutul nu a aflat încă vestea cruntă.
Cu toate acestea, colegii săi din filmul “Eu când vreau să fluier, fluier” s-au mobilizat deja. Aceştia roagă pe toată lumea să doneze sânge grupa B pozitiv, la Centrul de transfuzie sangvină al municipiului Bucureşti sau la Spitalul Fundeni.