”M-au sacrificat, acesta este adevărul, au lăsat răniții în spate. Nu am ce comenta mai mult… Am vrut să îi am lângă mine pe Daniela, pentru că pe ea o simt aproape de sufletul meu, și pe Ionuț, chiar dacă el m-a nominalizat primult, pentru că eu cred în puterea lui de motivare”, a spus Paula Chirilă înainte de a intra în cursă, deși se teme de înălțime.

”M-am gândit că e posibil să pierd, dar dacă nu e aventură, nu e Madagascar! O să fac tot ce o să pot să câștig și am mari așteptări de la mine!”, a spus și Ema Șerban, care lucrează pentru o multinațională din București, iar în timpul liber face salturi cu parașuta la mitinguri aviatice și concursuri, alături de echipa de fete din lotul național al României.

Paula Chirilă a luptat să rămână în ”Ultimul Trib”.“M-a umilit “

Astfel, cele două fete au fost cocoțate în două coșuri suspendate, din care au fost nevoite să se tărască pe două funii agățate la înălțime sprijindu-se doar pe câteva plăci de lemn. În timp ce Paula a avut nevoie de mult timp pentru pauze și pentru a-și reveni din panică, obișnuită cu înălțimile, Ema a părut inițial să meargă mult mai repede. Echilibrul și graba au făcut însă ca aceasta să se răstoarne și să ia jocul de la capăt de trei ori, oferindu-i Paulei tot timpul necesar pentru a încheia toate etapele și pentru a câștiga Duelul.

”Am învățat o lecție foarte importantă – să nu subestimez pe nimeni! M-a umilit!”, a mărturisit Ema, cea care nu se aștepta să își încheie atât de repede cursa în Madagascar. Nici colegii ei nu se așteptau ca ea să nu se întoarcă în sat și chiar făcuseră rost și de o mică sticlă de rom pentru a sărbători victoria, ba chiar au insistat că Silviu Mircescu și Oana Dedeu ar face o glumă proastă. ”Tot ce am făcut azi de mâncare, am făcut pentru șase, nu pot să cred…”, a spus și Cosmin Pădureanu dezamăgit de această pierdere.

Citește și

Cum arată buletinul de vot la referendumul pentru definirea familiei. Dacă scrii ceva pe buletin, dar pui ștampila corect, votul e valabil

 

FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
BOMBĂ! Valeriu Gheorghiță, veste ȘOC despre noua tulpină Omicron. Ce riscă românii DEJA trecuți prin boală
Playtech.ro
BOMBĂ! Valeriu Gheorghiță, veste ȘOC despre noua tulpină Omicron. Ce riscă românii DEJA trecuți prin boală
"Drum lin spre cer!" Dramă în familia unui preot din Arad: Soţia sa a pierdut lupta cu Covid-19 la doar 22 de ani
Observatornews.ro
"Drum lin spre cer!" Dramă în familia unui preot din Arad: Soţia sa a pierdut lupta cu Covid-19 la doar 22 de ani
Horoscop 28 noiembrie 2021. Capricornii au posibilitatea de a opri întregul flux de gânduri și de a descoperi o soluție
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2021. Capricornii au posibilitatea de a opri întregul flux de gânduri și de a descoperi o soluție
Prima ţară care îşi închide graniţele din cauza Omicron. Niciun străin nu mai are voie să intre
Știrileprotv.ro
Prima ţară care îşi închide graniţele din cauza Omicron. Niciun străin nu mai are voie să intre
FOTO | Ce nume de echipă a înregistrat Gigi Becali la OSIM. A abandonat denumirea ”Faci Ce Spune Becali”
Telekomsport
FOTO | Ce nume de echipă a înregistrat Gigi Becali la OSIM. A abandonat denumirea ”Faci Ce Spune Becali”
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie