Paula, încurcată de fluturii Luminiţei

Comentează
Arhiva foto

Paula Seling şi Ovi au caştigat sambătă seara finala selecţiei naţionale a concursului Eurovision cu piesa 'Playing with fire'. Melodia e compusă chiar de Ovidiu Cernăuţeanu. Cei doi ne vor reprezenta la Eurovision pe 27 mai, când vor participa în cea de-a doua semifinală de la Oslo, Norvegia.

Chiar dacă Paula şi Ovi au fost aleşi atât de juriu, cât şi de votul publicului, scandalul nu a ocolit Eurovisionul nici anul acesta. Luminiţa Anghel, ocupanta locului doi, e considerată responsabilă pentru moartea a 20 de fluturi.

Arhiva foto
Arhiva foto

Paula şi Ovi Cernăuţeanu vor reprezenta România în semifinala Eurovision de la Oslo şi, dacă vor trece de aceasta, în finala concursului.

Cei doi au fost atât favoriţii publicului, cât şi ai juriului şi au câştigat preselecţia naţională, sâmbătă seara.

Dacă între concurenţi nu s-a iscat nici o ceartă, scandalul din acest an a apărut din cauza celor 20 de fluturi importaţi din Thailanda şi aduşi pe scenă de Luminiţa Anghel, care au sfârşit tragic, fiind arşi şi călcaţi în picioare de concurenţi. De altfel, şi Paula Seling a fost deranjată de fluturi, aceştia incomodând-o în timpul recitalului.

UPDATE
«Luminiţa a făcut un gest inuman şi ilegal»

Gestul Luminiţei Anghel  a stârnit mânia reprezentanţilor fundaţiei Vier Pfoten. “Folosirea unor vietăţi de orice fel în aceste condiţii este un gest inuman şi ilegal. Am dori să îi aducem la cunoştinţă doamnei Anghel că la mai toate hypermarketurile există confetti”, ne-a declarat Ruxandra Stoica, purtătoarea de cuvânt a fundaţiei.

Cristi Faur: «Cum să omori fluturi în direct?!»

Şi compozitorul Cristi Faur (foto) a criticat-o pe Luminiţa Anghel pentru momentul cu fluturii. “Cum e să cânţi refrenul «Save their lives» (Salvează-le vieţile) şi tu să omori fluturi, în direct, la TVR? Au vrut să facă ceva senzaţional şi a ieşit ceva înfiorător. Primii fluturi au fost scoşi cu aripile rupte, iar cei care au reusit să mai zboare şi-au stins ultimele bătăi de aripi în reflectoarele de mii de waţi… groaznic moment!”, spune Faur pe blogul lui. (Tatiana Solomon)

Arhiva foto

Fostul senator PC Marius Marinescu (foto), cel care a iniţiat legea privind protecţia animalelor, act normativ ce a intrat în vigoare acum doi ani, consideră gestul cântăreţei Luminiţa Anghel unul total deplasat şi lipsit de responsabilitate. “Cine a avut ideea de a da drumul la fluturii ăia a făcut un gest de prostie. Nici un om normal la cap nu ar putea face aşa ceva. Ce exemplu dau ei copiilor? Să omoare vieţuitoarele, fie ele chiar şi insecte. Azi ucide insecte, mâine poate oameni!”, a spus Marinescu.

Ovi a lucrat cu producătorii lui Whitney Houston

Partenerului Paulei i se spune, simplu, Ovi, însă artistul are “identităţi” multiple, fiind cunoscut fie sub numele lui din buletin, Ovidiu Cernăuţeanu, fie sub “Ovidiu Jacobsen”, “Ovi Martin” sau “Bill Martin”. Povestea lui Ovi a început în urmă cu 34 de ani, în Botoşaniul natal.

Arhiva foto

“Sunt mândru de originile mele. Botoşaniul e o localitate cu foarte multă verdeaţă, e oraşul copilăriei mele. Şi am avut una foarte frumoasă”, povesteşte cântăreţul pentru Botoşani Life. La doar 14 primăveri, Ovi câştiga deja primul premiu la un concurs naţional, “Florile Dragostei”.

Înainte de împlinirea majoratului, a plecat în primul turneu în afara ţării. În Germania, mai precis. Din păcate, a trecut graniţa ilegal şi a fost prins de nemţi şi aruncat în lagăr. Apoi a cântat în Japonia, la Tokyo, iar ulterior s-a stabilit în Norvegia. În 2006, Ovidiu era deja un nume în muzica scandinavă. Dobândise cetăţenia norvegiană, dar a decis că este momentul să ţintească mai sus.

S-a mutat în Los Angeles, unde a lucrat cu Preston Glass, unul dintre producătorii lui Whitney Houston. În 2009, el a reprezentat Norvegia la Cerbul de Aur, unde a câştigat Cerbul de Bronz şi premiul de Popularitate, iar acum va reprezenta România la Eurovision.

Arhiva foto

Mihai Alexandru: «Soluţia Paula-Ovi este bună»

“Este o misiune foarte greu de îndeplinit ca România să ajungă în finala mare anul acesta. Dacă a fost vreo greşeală, cred că ar fi cea din debut, când au fost selectate piesele finaliste. Aproape toate mediocre. Unii membri sunt total depăşiţi de eveniment, o muzică patriotico-uşoară-românească defilează încă în capul lor. Totuşi, soluţia Paula-Ovi e bună. Poate cea mai bună, bineînţeles dacă nu pun la socoteală piesa mea, interpretată de Alexa”, a spus compozitorul Mihai Alexandru.

Arhiva foto

Gabriel Cotabiţă: «Să facem loc manelelor»

“Poate ar trebui să facem loc manelelor şi cântecelor de petrecere, care cred că ar fi mult mai bune şi sigur ne-ar clasa pe locuri fruntaşe în preferinţele europene”, spune Gabriel Cotabiţă pe propriul blog, referindu-se ironic la Eurovision.

Arhiva foto

Ce spun «marii învinşi»

Cătălin Josan: «Am avut mari emoţii»

Arhiva foto

“Am avut mari emoţii, deşi am mai participat şi în alţi ani. Nu am putut să votez, dar lumea mă sună şi îmi spune că a reuşit”.

Anda Adam: «Atmosfera...bestială»

“Noi ne-am simţit minunat pe scenă. Atmosfera... bestială. Cei de la TVR şi-au dat silinţa şi au ţinut cont de tot ce i-am rugat. Nu am nimic să le reproşez în acest sens. Cât despre voturile publicului... No comment!”.

Ce zic românii

Arhiva foto
Arhiva foto

«Are o voce impecabilă»

Alina M, 20 de ani, casier: “Paula are o voce impecabilă. E una dintre cele mai bune soliste din România”.

«S-a făcut dreptate»

Daniel Stroe, 27 de ani, manager: “S-a făcut, în sfârşit, dreptate. Participă cineva care chiartrebuie să ne reprezinte”.

Ascultă piesa Paula Seling & Ovi - Playing with fire

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Laura Cosoi
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
13:37
Un șofer de BMW a tras cu mitraliera și un pistol pe șosea: când au deschis portbagajul, polițiștii din Serbia au fost și mai surprinși
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!