Ce pensie are cel poreclit „Corleone” în lumea fotbalului? „Un pic peste 120 de milioane de lei, mi-au tăiat 70 de milioane din pensia specială. Păcat, erau buni și ăia. Nici pe ăștia nu-i consum. Eu mănânc foarte puțin, nu beau, mă mai duc cu diverși tineri la o cafea sau cu Viorel Păunescu, ori la Adrian Thiess, „La Boschetărie”, așa-i zice restaurantului, și mănânc gratis. Stau pe șantier toată ziua, chiar și-n frig, afară, pe un scaun, dar ce bine e! Dacă mi-e frică de ceva, mi-e frică de sărăcie! Munceam de mic de când răsare soarele.”, a declarat Dumitru Dragomir, în emisiunea lui Denise Rifai de la Kanal D.

Potrivit unei mai vechi declarații de avere, Dumitru Dragomir deținea un teren de 5.000 de metri pătraţi în Pantelimon, două apartamente şi o casă în Bucureşti, trei vapoare pe Herăstrău, bijuterii de 200.000 de euro, ceasuri de 50.000 de euro şi tablouri de 100.000 de euro. Averea familiei e administrată de fiul său, Bogdan Dragomir.

foto: Hepta

Shakira, agresată de mama lui Pique? Imaginile controversate care fac înconjurul presei internaționale. Ce i-a făcut soacra și cum a reacționat fostul fotbalist. VIDEO
GSP.RO

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bianca Drăgușanu, desființată! Acuzații fără precedent: 'Să nu uităm că...'
Playtech.ro
Bianca Drăgușanu, desființată! Acuzații fără precedent: 'Să nu uităm că...'
Îl recunoști? Oamenii treceau pe lângă el în aeroport, fără să aibă habar că este chiar unul dintre cei mai importanți bărbați din România
Viva.ro

Două românce au vrut să slăbească cu "Ozempic", medicament pentru diabet. Efectele au fost devastatoare
Observatornews.ro
Două românce au vrut să slăbească cu "Ozempic", medicament pentru diabet. Efectele au fost devastatoare
Un băiețel de 7 ani a murit după ce a fost sfâșiat de o haită de câini. Mama lui a fost și ea rănită încercând să îl apere
Știrileprotv.ro
Un băiețel de 7 ani a murit după ce a fost sfâșiat de o haită de câini. Mama lui a fost și ea rănită încercând să îl apere
Reacția neprețuită a lui Mircea Badea privind livrarea de tancuri în Ucraina: “Nu fac mişto”
FANATIK.RO
Reacția neprețuită a lui Mircea Badea privind livrarea de tancuri în Ucraina: “Nu fac mişto”
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 27 ianuarie 2023. Scorpionii au la dispoziție o zi în care pot regla anumite probleme, de exemplu lipsurile din relațiile lor
HOROSCOP

Noile creații Nespresso în ediție limitată
PUBLICITATE