După despărţirea "LaLa Band”, băieţii profita de invitaţia lui CRBL şi vin să se lanseze în studioul ProFM. "Pentru noi este un moment important, o şansă extraordinară să demonstrăm că putem avea valoare şi fără fete” mărturiseşte protagonistul serialului, Dorian Popa. Însă ce nu ştiu băieţii este că Ioana (Alina Eremia) va da un telefon, în direct, şi le va cauza multe probleme. Aventura în studioul ProFM nu se termină tocmai bine pentru gaşca băieţilor.
Şi pentru Monica (Alexia Talavutsis) urmează clipe grele deoarece sarcina îi va crea numai probleme. Într-un rol special, în episodul de luni seara, apare şi actriţa Cătălina Mustaţă, cea care o interpretează pe mama Monicăi.
Simpaticul Gică Popa (Radu Gabriel) continuă să viseze cu ochii deschişi la o poveste de dragoste între el şi Mara (Carmen Tănase), în timp ce Tănţica (Elvira Deatcu) ajunge la disperare.
Pe lângă muzica şi secvenţele de comedie, luni telespectatorii vor urmări şi câteva scene fierbinţi care o au drept protagonistă pe Andreea Rădulescu (Diana Dumitrescu).
Acţiunea din "Pariu cu viaţa” atinge punctul culminant luni seara când fetele din "LaLa Band”, la îndemnul Sarei (Sore), se urcă într-o maşină pentru a ajunge la o întâlnire cu un impresar, fără să ştie că destinaţia lor este alta, potrivit protv.ro.