Dezamăgit de faptul că a fost respins la Eurovision fără prea multe explicaţii, Gabi Cotabiţă s-a ambiţionat şi şi-a impus standarde şi mai înalte. Mai exact, artistul plănuia să ia lecţii de canto.
"Mi-a spus că nu mai rezistă să cânte live, că nu mai are suflul necesar și că vrea să facă mai multe lecții de canto pentru a se relansa în muzică. M-am mirat că un artist de talia lui e atât de realist cu el însuși și că vrea să-și respecte muzica. M-am oferit să-l ajut cu drag, mai ales că mi-e și prieten de mulți ani. Urma să ne vedem în aceste zile la prima lecție, însă... s-a întâmplat... Sper să se țină de promisiune, pentru că Gabi e om de cuvânt", a declarat, pentru ziarul Ring, o bună prietenă de-ale lui Gabriel Cotabiţă.
Aflat, de cinci zile, la spitalul Floreasca, unde este ventilat şi intubat mecanic, Gabi Cotabiţă are puţine şanse să mai fie vreodată artistul care a încântat atâtea generaţii cu melodiile sale. Suferinţa creierului domnului Cotabiţă este foarte gravă şi personal nu cred într-o revenire a funcţiilor cerebrale. Şansele pentru domnia sa sunt minime. Trebuie folosit la maximum orice fel de suport pe care îl are medicina. Se luptă până în ultima clipă", este de părere renumitul medic neurochirurg Vlad Ciurea.
Citeşte şi:
Gabi Cotabiță, supus unui nou RMN. Ce au descoperit MEDICII este foarte grav