Printre motoare, rockeri pletoşi şi tatuaţi, edilul petrecăreţ de la malul mării arăta ca din alt film! El a venit îmbrăcat şi accesorizat ca în anii ‘70: pantaloni evazaţi, cămaşă înflorată, ochelari de soare excentrici. În stilul lui caracteristic, Mazăre a ţinut neapărat să-şi etaleze şi cele mai noi achiziţii, care nu se “pupau” deloc cu peisajul: un Jaguar E Type din anii ’70, ca şi vestimentaţia, dar şi o tânără blondă, “producţie” ceva mai nouă - sfârşitul anilor ’90, aşa cum chiar primarul Constanţei a explicat: “Eu am pasiuni maşinile vechi şi fetele noi, ei au pasiuni motoarele”. Evenimentul pe care l-a “colorat” Radu Mazăre se află la a şaptea ediţie şi a adunat peste 700 de împătimiţi ai motocicletelor din România, dar şi din alte ţări.